Simona Ionescu / Redactor Șef

Catinca Roman, despre depresia Mioarei, relația cu Oana și experiența cu drogurile. „Nu e ușor ca femeie să fii aruncată la gunoi”

Catinca Roman, despre depresia Mioarei, relația cu Oana și experiența cu drogurile. „Nu e ușor ca femeie să fii aruncată la gunoi”
Catinca Roman vrea să facă lumină în situația neplăcută în care se află cu Oana Roman. Artista a vorbit despre depresia Mioarei Roman, acuzându-l pe Petre Roman că „a aruncat-o la gunoi”.

Într-un interviu tulburător acordat emisiunii lui Cătălin Măruță, Catinca Roman a recunoscut că a avut legătură cu drogurile și îi este frică ca fiica ei să nu treacă prin așa ceva.

De o bună perioadă, Oana și Catinca Roman nu-și mai vorbesc și se acuză una pe cealaltă. Catinca a vrut să lămurească toată situația și a povestit cum stă situația. De asemenea, a explicat că n-a avut niciodată o relație foarte strânsă cu Mioara Roman, dar își iubește mama și va suferi când aceasta va pleca la Ceruri.

Catinca și Oana, în perioadele frumoase din viață

„N-am avut o relație foarte apropiată, nu s-a creat legătura aceea deloc”

„Oana mi-a tăiat accesul la mama. Deocamdată sunt încă vulnerabilă, dar nu am de gând să las lucrurile așa. Mama înseamnă foarte mult pentru mine, cu toate că n-am avut o relație foarte apropiată, nu s-a creat legătura aceea deloc, deloc, nu am o explicație de ce. O iubesc și o respect și cu siguranță când nu va mai fi, am să sufăr foarte tare. Când am aflat diagnosticul pus de medici, într-un fel m-am așteptat.

„A fost dur după 34 de ani să fii aruncată la gunoi”

A avut o viață extrem de grea din multe puncte de vedere, s-a consumat foarte mult, a fost supusă la șocuri, stres și nu e sușor ca femeie să fii aruncată la gunoi. A fost dur, după 34 de ani de căsătorie. Am văzut de pe atunci că tristețea și supărarea nu a trecut.

I se vedea în priviri, indiferent de ce am fi făcut. Felul în care am încercat să trag de ea să iasă din stările alea… nu s-a mai putut. A fost depresivă totă viața. Cred că nici nu a fost luată în serios și, din păcate, nu s-a tratat cum ar fi trebuit, la un specialist.

„Nu ne-am dat seama că acolo există o lipsă de empatie care se apropie de patologic”

Petre Roman nu a ajutat-o deloc, și de aici și supărarea inițială și acum indiferența mea față de el. Nu e vorba că au fost căsătoriți și că el rămâne obligat pe viață față de ea… Mi se pare că noi toți am fost cumva orbiți de personajul deștept, cultivat cu adevărat și nu ne-am dat seama că acolo există o lipsă de empatie care se apropie de patologic”, a declarat Catinca Roman.

Nu s-a căsătorit niciodată pentru că i-a fost frică să nu fie abandonată

„Mi-a fost frică de abandon, cred că de aceea nu m-am căsătorit”

Din păcate, nici Catinca nu a fost norocoasă în iubire și nu a făcut pasul cel mare până acum pentru că i-a fost frică să nu fie abandonată. „Foarte mult timp nu am acceptat acest lucru, cred că am avut o teamă de frica de abandon, de aceea nu m-am căsătorit. E adevărat că eram adult când s-au despărțit, dar simțeam că o abandonează în fiecare zi. Nu era niciodată implicat cu adevărat”, a povestit Catinca.

„Când tata n-a mai fost, am simțit cu adevărat că sunt singură pe lume”

I-a plăcut dintotdeauna să stea în familia tatălui său, care a avut o căsnicie extraordinară cu soția sa. Iar când acesta a plecat la cele veșnice, a simțit ce înseamnă să fii singură pe lume. Iar acest lucru i-a amplificat suferința. „Cred că înclinația către arte am moștenit-o de la tata.

Mi-a plăcut totdeauna să-mi petrec timpul în familia tatălui meu, mai ales că el cu soția lui a avut o relație foarte armonioasă. Îmi spunea mereu că mă iubește, mă îmbrățișa. Când el n-a mai fost, eu n-am mai avut parte de nimic. Și brusc, m-am simțit singură pe lume. Până nu demult, mă trezeam ziua că vroiam să pun mâna pe telefon să-l sun. Acum s-a mai atenuat suferința, dar îl am în mine și asta e cel mai important”, a spus Catinca cu durere în suflet.

Catinca Roman și tatăl său, omul pe care l-a iubit cel mai mult în viață

A încercat drogurile

A trecut multă vreme de când a ieșit din lumea modei și asta pentru că a fost cu adevărat dezamăgită de colegii de breaslă. În plus, anturajul a făcut-o să încerce drogurile, a reușit să renunțe, însă e speriată ca nu cumva fiica ei să treacă prin asemenea problemă.

„La ultima prezentare, unde a fost full de altfel, n-a venit nici un coleg de breaslă, deși i-am invitat. Mi-aș fi dorit să vină Botezatu, Răzvan Ciobanu, Dumnezeu să-l ierte, Adina Buzatu. N-am primit nici măcar un răspuns. E un mediu unde prieteniile serioase se leagă foarte greu.

„În lumea asta, dacă nu joci jocul, nu faci parte din el”

Pentru mine în viață e mai important să legi prietenii și legături reale și în lumea asta dacă nu joci jocul, nu faci parte din el. Și dacă îl joci, poate fi periculos. Avem atâta exemple, din păcate (…)  Am încercat drogurile, dar am scăpat și acum îmi este frică pentru fiica mea, mai ales că stă în anturaje mondene. (…) Eu nu sunt dependentă de bani, dacă am 5000 de lei sau 5 lei, lucrul acesta nu-mi schimbă starea”, a încheiat Catinca Roman.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre