Simona Ionescu / Redactor Șef

Caz de infectare cu Covid, ascuns de conducerea Colegiului Gheorghe Șincai. S-a făcut plângere penală

Caz de infectare cu Covid, ascuns de conducerea Colegiului Gheorghe Șincai. S-a făcut plângere penală
Conducerea Colegiului Național Gheorghe Șincai din București s-a ales cu o plângere penală fiindcă nu a raportat că are un elev testat pozitiv cu Covid-19.

Într-un comunicat remis presei de Primăria Sectorului 4 se relatează cele întâmplate la această școală de renume, în ziua de 1 octombrie. Șocant este faptul că angajații primăriei reclamă că au fost agresați fizic și verbal de către cadrele didactice.

„Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea unor părinți ai copiilor înscriși la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, membrii ai Direcției Corp Control din cadrul Primăriei Sectorului 4 au efectuat, astăzi, un control în urma căruia s-a constatat faptul că persoanele din conducerea unității de învățământ menționate nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situație care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roșu de funcționare.

Potrivit informațiilor obținute de membrii Corpului de Control, acest aspect era cunoscut la nivelul Consiliului de Administrație al școlii încă de ieri, 30 septembrie2020.

Întrucât acest aspect contravine tuturor normelor legale și sanitare aplicabile, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a dispus ca împotriva conducerii colegiului să fie înaintată, în regim de urgență, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, având în vedere faptul că în timpul activității, angajații autorității locale au fost agresați verbal de către directorul adjunct și directorul colegiului în încercarea de a bloca activitățile de control, aceștia vor depune, în cursul zilei de 2 octombrie 2020, plângeri penale pentru ultraj.

Având în vedere nevoia de a gestiona în timp util toate măsurile preventive și de combatere a efectelor pandemiei cu Covid – 19, adresăm conducătorilor tututor unităților de învățământ un apel la responsabilitate și rugămintea de a raporta în timp real fiecare confirmare a infectării cu SARS-COV-2 în rândul elevilor și al angajaților școlilor”, informează Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 4.

Alte școli unde s-au depistat cazuri de îmbolnăviri

Primăria Sectorului 4 a dispus în regim de urgență, măsuri de dezinfecție a întregii clădirii în care funcționeză Școala Gimnazială nr. 129, după ce în cursul zilei de astăzi, 29.09.2020, patru elevi au fost confirmați pozitiv la SARS-COV 2.

În aceste condiții, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică București, unitatea de învățământ a intrat în scenariul roșu de funcționare în condiții de pandemie – întreaga activitate didactică s-a mutat exclusiv în sistem on-line pentru următoarele 14 zile.

Măsuri similare, de dezinfecție a spațiilor de învățământ, au fost luate și la Școala Gimnazială nr. 108 și la Liceul de Coregrafie Floria Capsali, acolo unde, tot în cursul zilei de joi, câte un cadru didactic de la fiecare unitate școlară a primit confirmarea infectării cu coronavirus. În aceste două cazuri, Direcția de Sănatate Publică București urmează să efectueze ancheta epidemiologică pentru stabilirea măsurilor ulterioare.

În funcție de rezultatele anchetei epidemiologice,  autoritatea locală va asigura și testarea tuturor cadrelor didactice de la școlile menționate și va implementa orice altă măsură ce se va impune.

 

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre