Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce a ars în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu. Au fost distruse opere de artă

Ce a ars în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu. Au fost distruse opere de artă
Irinel Columbeanu, care, în trecut avea o avere estimată la 60 de milioane de euro, și se îmbrăca numai de la marile case de modă, a ajuns în 10 ani, falit.  Vila de la Izvorani nu mai era a lui din 2009, dar tot suferă că toate bunurile au fost distruse.

În „palatul de la Izvorani”, existau tablouri, sculpturi și o frescă ale lui Sabin Bălașa și una făcută de Anna Lesko, pe lângă opere de artă ale altor mari artiști, dar și picturi ale Annei Lesko, iubita lui Irinel Columbeanu (63 de ani) dinaintea Monicăi Gabor. Au ars toate.

Ce a ars în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu

Vila din Izvorani a fostului om de afaceri Irinel Columbeanu a devenit o ruină după un incendiu puternic pe care pompierii s-au chinuit ore întregi să-l stingă.

Irinel Columbeanu a fost invitatul lui Dan Capatos, la Xtra Night Show, emisiunea de la Antena 1. Fostul soț al Monicăi Gabor a povestit ce a fost distrus în urma incendiului.

„Au fost multe amintiri frumoase în această casă. Dacă această casă a dispărut, nu înseamnă că a dispărut și din mintea mea, sau a fiicei mele, Irina. Am realizat că s-a întâmplat asta în Sâmbăta Morților, de Halloween. Amenajarea a fost aleasă de constructorul și arhitectul casei, și cu mine. Frescele au ars în totalitate, nu a mai rămas nimic din ele”, a dezvăluit Irinel Columbeanu. El a povestit că incendiul ar fi pornit, de fapt, din subsolul în care se organizau petreceri.

Vila nu mai era a lui Irinel Columbeanu

Irinel Columbeanu a explicat că vila din Izvorani nu mai era a lui din 2009, iar banca nu a câștigat această casă. Astfel că nimeni nu ar putea să câștige ceva de pe urma incendiului.

”Casa nu mai e a mea din 2009. Banca nu a câștgat niciodată această casă, nici nu avea cum. Lucrurile acestea au fost de mult judecate. Casa nu era asigurată. Nimeni nu poate câștiga nimic de pe urma acestui incendiu, nici măcar eu. Mi-a făcut foarte rău să văd ruinele, am vazut-o și puțin fumegând, dar mie mi-a rămas în minte așa cum era. La interior, erau niște soluții tehnice care ar fi putut să constituie cauza incendiului”, a mai spus Irinel Columbeanu în cadrul emisiunii realizate de Dan Capatos.

Pierderile sunt de aproximativ 2.000.000 de euro

Omul de afaceri Eduard Uzunov, specialist în domeniile pieţei imobiliare de lux şi artei, a făcut declaraţii despre imobilul de la Izvorani care a ars.

”Casa de la Snagov este foarte specială prin faptul că are o istorie deosebită. A fost construită de Ion Columbeanu, cu ajutorul unui arhitect american adus special în România pentru acest proiect. Imobilul a fost conceput pentru a găzdui 15 persoane – aşa se explică cele 15 camere, fiecare cu baia şi cu dresingul ei, şi dispunea de zonă de relaxare, zonă de recepţie, bucătărie profesională, care putea asigura tot ceea ce este necesar pentru prepararea micului dejun, prânzului şi cinei, zone de terase, zone de petrecere, de divertisment, cu sistem de sonorizare în curte, piscină interioară cu ieşire exterioară, teren de tenis sau ponton pentru 10 ambarcaţiuni. Ca să înţelegeţi cât de bine a fost gândită, vă spun şi că vila avea gheţărie proprie, subterană, unde se păstrau calupurile de gheaţă, ca să reziste cât mai mult timp. Totul era perfect făcut de către acest arhitect american, pentru a fi exploatat”, a povestit reprezentantul companiei Regatta, specializată în domeniul imobiliar, pentru Xtra Night Show.

Omul de afaceri Eduard Uzunov, specialist în domeniile pieţei imobiliare de lux şi artei, a făcut declaraţii despre imobilul de la Izvorani care a ars

Ce s-a distrus în incendiul de la Izvorani

Potrivit acestuia, singura operă de artă care a scăpat din incendiu, pentru că s-a prăbuşit în piscină, a fost statuia amplasată în mijlocul somptuosului living al vilei şi semnată Sabin Bălaşa. Vila şi obiectele de artă nu erau asigurate.

”Una din cele mai mediatizate ştiri ale începuturilor a fost aceea că artistul Sabin Bălaşa ar fi primit 1.000.000 de dolari, pentru a face o pictură murală în vila Columbeanu. Dacă este doar o legendă creată în scop de marketing, nu se ştie. Adevărul este însă, că această pictură murală din vilă nu era singura, iar lucrările nu fuseseră făcute doar de Sabin Bălaşa. O altă pictură murală era semnată de fiul lui Sabin, Tudor Bălaşa, iar o a treia, de Anna Lesko. Mai erau în living o lucrare sau două semnate, de asemenea, de Tudor Bălaşa, iar într-o cameră am mai găsit câteva lucrări ale lui Sabin Bălaşa, reprezentând portretele lui Ion şi Irinel Columbeanu, din anii 1999-2000. În acest moment, întreaga pictură murală este scrum. A fost afectată integral! Practic nu mai există! Era o pictură specială prin dimensiuni şi prin faptul că acea lucrare a fost făcută într-o locuinţă”, a declarat Eduard Uzunov.

Singura operă de artă salvată din vila de la Izvorani

O statuie a lui Sabin Bălaşa, despre care toată lumea credea că este din marmură, dar era, de fapt, din plastic turnat. Aceasta a scăpat ca prin minune din flăcări, după ce planşeul pe care se afla s-a prăbuşit practic în piscina goală de sub living, unul din puţinele locuri din casă, care nu au fost afectate de incendiu.

„Această sculptură este singura care mai există din toate operele de artă din casă şi chiar dacă nu a fost afectată de flăcări, a fost afumată foarte puternic. Dacă ne îndreptăm atenţia şi către mobilier pot spune că toate piesele contemporane erau excepţionale, de la canapelele şi fotoliile şi până la mesele şi scaunele Poltrona Frau, care sunt de foarte, foarte bună calitate şi extrem de scumpe. Mobilierul vechi Art Nouveau şi oglinda spectaculoasă din casă fuseseră cumpărate de către familia Columbeanu de la un negustor de artă care mi-a povestit că piesele aparţinuseră Elenei Lupescu”, povesteşte reprezentantul galeriei de artă Rotenberg-Uzunov.

Vila era evaluată la 4,5 milioane de euro

Eduard Uzunov spune că proprietatea era evaluată între 4,5 şi 5 milioane de euro şi fusese scoasă la vânzare pentru 3,9 milioane de euro. „Acum, au rămas cei 10.000 de metri pătraţi de teren, gardul spectaculos, care este, de asemenea foarte important, terenul de tenis şi construcţiile anexe, care nu au fost afectate. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre casă, în schimb! Dacă ar fi să forţez o evaluare, cu ochii minţii, aş putea spune că distrugerile sunt de peste 2.000.000 de euro”.


Exclusiv. Bianca Drăgușanu a dat în mintea copiilor. Așa tare suferă după Bodi?

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre