Ce a câștigat Costi Ioniță la premiile Grammy. Lista completă a celor mai buni artiști

Ce a câștigat Costi Ioniță la premiile Grammy. Lista completă a celor mai buni artiști
Cea de-a 64-a ediţie a premiilor Grammy a ajuns la final, noaptea trecută. Compozitorul Costi Ioniță, remarcat și prin manelele lansate, s-a aflat printre cei invitați la gala din Los Angeles.

Marii câștigători ai ediției au fost grupul Silk Sonic, care a câştigat trofeul la categoria cântecul anului şi înregistrarea anului; Olivia Rodrigo, căreia i-a fost înmânat gramofonul de aur pentru cel mai bun artist debutant şi Jon Batiste, recompensat pentru cel mai bun album al anului, cu „We Are”, relatează EFE.

Pe de altă parte, Costi Ioniță a relatat intens de la Grammy. El a spus, încă de când se pregătea să ia avionul spre destinație, că onoarea e imensă și numai prin prisma faptului că e nominalizat. Prin participarea sa, pentru a doua oară la Premiile Grammy, Costi Ioniță a câștigat o recunoaștere internațională și o deschidere către alte evenimente muzicale de anvergură.

@costi Grammys Ceremony 🇺🇸🔝💪 #costi #fortza #grammys #grammys2022 #nomination #viral #fy ♬ Go Down Deh (feat. Shaggy and Sean Paul) – Spice

Două albume produse de acesta pentru doi artiști americani au intrat în cursa pentru un premiul Grammy, fiind nominalizate, ambele, la categoria Cel mai bun album reggae. El a fost nominalizat pentru colaborările sale cu Jesse Royal și Sean Paul. Costi a lucrat la albumele „Live N Livin’” a lui Sean Paul și „Positive Vibration” a lui Jesse Royal.

@costi Party 🎊☝️🇺🇸 Grammys #fy #fyp #viral ♬ original sound – CostiOfficial

Amintim că artistul a mai fost nominalizat și în anul 2012 pentru albumul lansat de Shaddy, album care s-a bucurat de un mare succes. Astfel, Costi Ioniță rămâne singurul artist român cu nominalizări la Grammy, trei la activ.

Costi Ioniță, singurul artist român nominalizat la Grammy

„Sunt deosebit de bucuros și fericit pentru că tocmai am aflat că am fost pentru a doua oară nominalizat la Premiile Grammy, Premiile Academiei Americane de muzică. Cred că este o performanță și nu știu câți români s-ar putea lăuda cu acest lucru, dar pot să vă spun că sunt tare fericit, sunt tare bucuros, eu acum mă aflu pe teritoriul Statelor Unite, mă întâlnesc și colaborez cu mulți artiști de aici.

@costi @duttypaul @GRAMMYs #2022 #costi #fortza 💪🔝🇺🇸🇷🇴 #viral #jamaica #romania #fy #fyp #fypシ ♬ original sound – CostiOfficial

Trebuie să știti că peste tot, oriunde m-aș afla în această lume, vă reprezint cu drag, vă reprezint cu succes, și vă fac să fiți mândri că sunteți români. Eu sunt mândru că sunt român, știu din ce neam fac parte, știu ce gene am în mine și din ce strămoși ne tragem cu toții”, mărturisea Costi Ioniță în noiembrie, când au devenit publice nominalizările.

Lista completă a celor mai buni artiști

La ediţia de anul acesta, care s-a desfăşurat la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, lista câştigătorilor Premiilor Grammy este următoarea:

Înregistrarea anului: „Leave The Door Open”, de Silk Sonic

Cântecul anului: „Leave The Door Open”, Silk Sonic

Albumul anului: „We Are”, Jon Batiste

Cel mai bun artist debutant: Olivia Rodrigo

Cel mai bun album country: „Starting Over”, Chris Sapleton

Cea mai bună interpretare rap: „Family Ties”, de Baby Keem şi Kendrick Lamar

Cel mai bun videoclip: „Freedom”, Jon Batiste

Cel mai bun album rock al anului: „Medicine al Midnight”, Foo Fighters

Cea mai bună interpretare metal: „Dream Theater”, The Alien

Cea mai bună interpretare pop individuală: „Drivers License”, Olivia Rodrigo

Cel mai bun album pop vocal: „Sour”, Olivia Rodrigo

Cea mai bună interpretare pop în gruo sau duo: „Kiss Me More”, Doja Cat ft. SZA

Cel mai bun album R&B: „Heaux Tales”, Jazmine Sullivan

Cel mai bun album de muzică urbană: „El Ultimo Tour Del Mundo”, Bad Bunny

Cel mai bun album de jazz instrumental: „Skyline”, Ron Carter, Jack DeJohnette şi Gonzalo Rubalcaba

Cel mai bun album de jazz vocal: „Songwrights Apothecary Lab”, Esperanza Spalding

Cea mai bună interpretare corală: „Mahler: Symphony No. 8, Symphony Of A Thousand”, Gustavo Dudamel (Orchestra Filarmonică din Los Angeles).

Sursa foto: Instagram