Mama Andreei Antonescu, Mioara Antonescu, și bărbatul alături de care stă de 21 de ani s-au cunoscut la doi ani după ce tatăl cântăreței a trecut la cele veșnice. Momentul a fost cumplit, Mioara și Andreea și-au revenit cu greu, dar au înțeles că viața merge înainte și trebuie trăită la maxim.
Mama Andreei Antonescu și Karoly Szekeres și-au trăit frumoasa poveste de dragoste dincolo de ochii curioșilor, în America, unde Mioara are grijă de Sienna, prima nepoțică, pe care o adoră. Nunta a avut loc tot în țara tuturor posibilităților, iar mama Andreei Antonescu a strălucit.
Aceasta a optat pentru o rochiță de mireasă în nuanțe de roz pal, la care a asortat o pereche de sandale albe. Cât privește buchetul de mireasă, a fost o combinație de trandafiri roz și albi. A fost atât de frumoasă încât soțul a sorbit-o din priviri. Mirele a ales un costum bej-ou de rață, cămașă albă și o cravată asortată și pantofi maro.
Cei doi au făcut câteva fotografii ca să arate tuturor că iubirea nu are vârstă, care au fost postate pe contul de socializare al fericitului mire. Sursele spun că, din nefericire, nici unul dintre membrii familiei nu a fost prezent la eveniment.
La înmormântarea tatălui, Andreea Antonescu a leșinat de câteva ori
Andreea Antonescu și-a îngropat tatăl în anul 2001, care a fost răpus de un stop cardiac. La înmormântarea bărbatului a fost manifestație, iar artista a leșinat de câteva ori. Gheorghe Antonescu a fost impresarul trupei Andre. „Andreea Antonescu a parcurs drumul din centrul orașului până în Tiglina III împreună cu fratele ei, Răzvan, în mașină, coborând doar la răscrucile de drumuri.
Dar chiar și așa, emoția a fost mult prea puternică, ea leșinând de mai multe ori. La cimitir, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă, fata a făcut o nouă criză, așa că a trebuit din nou scoasă pe brațe și urcată în Wolkswagen”, a relatat atunci ziaruldeiasi.ro. Când tatăl Andreei s-a stins, artista dădea examenele la Bacalaureat. După ce mama i-a dat vestea tristă, prima persoană pe care a sunat-o a fost Andreea Bălan.
„Mi-a spus clar, poruncitor, să mă îmbrac, să mă duc la BAC”
„I-am spus că tata a murit. Andreea mi-a zis că sunt nebună, că am visat ceva urât, că am luat-o razna de la stres. S-a făcut liniște și am auzit-o, ca prin vis, cum îi spunea lui Săndel că a murit domnul Antonescu”, și-a amintit Andreea Antonescu.
Ulterior, Săndel Bălan i-a luat telefonul din mână și i-a ordonat: „Mi-a spus, clar, poruncitor, să mă îmbrac, să mă duc la BAC. Mi-a zis, și țin mine și acum, cuvânt cu cuvânt: „Te duci după examen, nu ai ce să schimbi. Până la Galați faci trei ore. Du-te la examen”. Ajutorul primit de la Săndel Bălan, în cele mai grele momente din viață, nu le va uita niciodată…
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook