Ce a fost în stare să îi facă Marius Elisei Oanei Roman la miezul nopții, întrece orice așteptări. Se pare că bărbatul a revenit în apartamentul Oanei și a pregătit totul. Nu știm unde era Iza, fiica celor doi.

Oana Roman a fost întâmpinată la miezul nopții cu masa cu lumânări. Elisei a cumpărat „pastile” pe care le-a pus în formă de inimă. Sub inimă, din același tip de lumânări, a scris numele iubitei sale foste soții: Oana. Gestul de proaspăt îndrăgostit a dat-o pe spate pe femeie.

Ce a fost în stare să îi facă Marius Elisei Oanei Roman

Fiica fostului premier nu a răbdat să nu filmeze scena și să distribuie imaginile pe Instagram. „Doamneee, așa frumos!? Așa frumos, iubire!? Ce frumos …”, a fost reacția Oanei Roman când a văzut tot ce-i pregătise fostul soț.

Marius a devenit un romantic incurabil. Iar asta se vede prin tot ceea ce face. Ca răspuns la reacția partenerei lui, Marius Elisei a ținut s-o complimenteze pe aceasta spunându-i că ea îi e sursa de inspirație și că totul este „frumos, așa ca tine”.

În continuare, cei doi și-au declarat încă o dată dragostea unul altuia. Și-au trimis bezele și au început să bea șampanie.

Cel mai romantic bărbat

Oana Roman și Marius Elisei se comportă ca un cuplu proaspăt căsătorit. Cei doi au divorțat în iarnă, iar de două luni s-au împăcat. De atunci sunt mai siropoși ca niciodată. Mai ales Marius Elisei dovedește că e o sursă infinită de romantism. Îi aduce Oanei flori, o surprinde cu excursii. Acum i-a pregătit cina la lumina lumânărilor dispuse în formă de inimă. Iar reacția vedetei arată cât de mult a apreciat gestul fostului soț.

Sursa foto: Instagram

Eva Peron plânsă de 2 milioane de oameni. A murit la 33 de ani

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp