Mihai Gâdea (43 de ani) și-a prezentat o singură dată familia, într-o ediţie de duminică a emisiunii „Sinteza zilei”, ca un răspuns la un articol de presă care titra că vedeta Antena 3 îşi ascunde familia. Poze de colecție.
Ce familie frumoasă are Mihai Gâdea!
”Pentru singura dată am să vorbesc şi am să explic pentru cei care contează. Eu nu am nici o familie secretă. Nu simt nevoia să vorbesc despre familia mea pentru că mi se pare că şi aşa e suficient în opinia publică un Gâdea”, a afirmat amuzat Mihai Gâdea, într-o ediţie de duminică a emisiunii „Sinteza zilei”, ca un răspuns la un articol de presă care titra că vedeta Antena 3 îşi ascunde familia.
Mihai Gâdea le-a prezentat pe cele trei surori ale sale, cu familiile lor, dar şi pe părinţii săi şi chiar câteva poze de pe vremea când era doar un băieţel din Lisa, un sat din judeţul Braşov.
Cele trei surori ale jurnalistului Mihai Gâdea se află în prezent în SUA și Spania. Emi și Dana locuiesc de ani buni în Spania, acolo unde au o casă și părinții vedetei tv, Titi și Rodica. Emi, sora cea mică a jurnalistului, lucrează la o bancă în Madrid, iar Dana este măritată și se ocupă de creșterea celor doi copii, o fată și un băiat.
Sora cea mare a familiei, Alina, este măritată cu un cetățean român și stabilită alături de acesta în Statele Unite. Se pare că în prezent lucrează pe un post de secretară la o universitate din statul american Michigan.
Mihai Gâdea, poze de colecție
„Ăsta era părul tău? Pare că te pieptănai cu grenada. Are un cuibar rotit de ape”, a afirmat amuzat Mircea Badea, invitat în emisiune.
„Nu sunt pastor şi-mi pare rău că nu sunt. Mi-aş fi dorit să fiu. (….) Nu pot să fiu stânjenit pentru că tatăl meu este pastor. Faţă de părinţii mei am toată preţuirea”, a mai spus Mihai Gâdea la Antena 3.
Karina Gâdea va împlini 18 ani
Puțină lume o știe pe sotia lui Mihai Gâdea, Agatha Kundri, 39 de ani (fostă Memete). Directorul postului Antena 3 este atent cu privire la viața lui privată și de puține ori apare alături de familie.
Agatha Gâdea este sociolog, a abosolvit Universitatea de Vest din Timișoara în 2004 și este fiica unui pastor adventist. Ea participă de mai mulți ani la competiții de triatlon, care presupun probe de înot, atletism și ciclism.
Mihai Gadea si Agatha Kundri au împreună o fată, pe Maisha Karina, care pe 14 august va împlini 18 ani. Maisha Karina Gâdea este pasionată de fotografie și muzică, iar în urmă cu câțiva ani a înregistrat două coveruri: ”Ordinary World” şi ”Somewhere only we know”.
Karina Maisha este o adolescentă simplă, fără gusturi extravagante și este o elevă model, spune mândru tatăl ei. Fiica lui Mihai Gândea nu are nevoie de machiaj pentru a ieși în evidență pentru că este o tânără foarte frumoasă.
Mihai Gâdea este doctor în istorie
Mihai Gâdea se mai numește și Emanuel. În anul 1999, el a obținut doctoratul în istorie, la Institutul de Studii Istorice Nicolae Iorga, cu lucrarea „Ionel Brătianu și epoca sa”, iar în anul 2000 a absolvit Facultatea de Teologie Adventistă.
Înainte de a ajunge directorul Antena 3, pe 14 mai 2010, acesta a condus Antena 2. Debutul său de impact în televiziune s-a înregistrat între anii 2002 și 2004, când a fost realizator de programe în cadrul postului Realitatea TV.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook