Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce se ascunde în „cabana misterioasă” de pe fața întunecată a Lunii. Nimeni nu s-a gândit la asta. Roverul Yutu 2 a filmat totul 

Ce se ascunde în „cabana misterioasă” de pe fața întunecată a Lunii. Nimeni nu s-a gândit la asta. Roverul Yutu 2 a filmat totul 
Roverul chinez Yutu 2 a transmis noi imagini de pe Lună. Imaginile surprind „cabana misterioasă”. Acestea au fost așteptate cu emoție, luni întregi.

La apariția primelor imagini de pe lună, transmise în toamna anului trecut, presa chineză a vorbit imediat despre „cabana misterioasă”. Acum se pare că s-a aflat ce se află în spatele acesteia, relatează cnet.

Yutu 2 a observat obiectul misterios în noiembrie, în timpul celei de-a 36-a zile lunare a misiunii sale, potrivit unui jurnal publicat de Our Space, un canal de informare științifică în limba chineză afiliat cu Administrația Spațială Națională a Chinei (CNSA). Ourspace s-a referit la acest obiect ca la o „colibă ​​misterioasă” (n.r. – 神秘小屋/shenmi xiaowu).

Oamenii de știință din echipă și-au exprimat un interes puternic față de această „cabana misterioasă” și au așteptat cu maxim interes noi imagini pentru a observa obiectul mai îndeaproape.

După mai bine de o lună, vehiculul cu alimentare solară Yutu 2 și rover-ul Chang’e 4, care au aterizat pe partea îndepărtată a Lunii pe 3 ianuarie 2019, au transmis noi imagini în China. Acestea sunt surprinzătoare. Ele au fotografiat, clar și de aproape, cea mai controversată apariție de pe Lună, care a dat bătăi de cap specialiștilor, dar și pasionaților de cosmos.

Ce se află în „cabana misterioasă” de pe Lună

Din acestea se vede că, de fapt, „cabana misterioasă” este o formațiune din piatră. Roca ce are o formă neașteptată, se află poziționată în fața unui crater. Presa chineză și internațională e în extaz.

„Oh, asta este uimitor. Aproape mi-au dat lacrimile. Ourspace a publicat o actualizare despre „cabana misterioasă” și este atât de dezamăgitoare încât este genială. Este doar o mică stâncă pe marginea unui crater pe care acum o numesc „iepure de jad” pentru aspectul ei”, a scris jurnalistul Andrew Jones într-o postrare pe Twitter. El a și distribuit imagini preluate de la CNSA, în care toată lumea poate vedea  controversata bucată de piatră.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre