Liderul cecen Ramzan Kadyrov a intrat în atenția lumii după ce a invadat, alături de Rusia, Ucraina.
Sângerosul președinte al Ceceniei, renumit pentru pedepsele sângeroase pe care le aplică celor care nu-i sunt pe plac, are totuși „o inimă mare”. Kadyrov iubește cu patimă nu doar o soție, ci două. Deși poligamia este obișnuită în Cecenia, acest mod de viață contravine legislației ruse. Conform The Project, a doua soție a lui Kadyrov este Fatima Khazuyeva, câștigătoarea locului doi la un concurs de frumusețe din 2006. Atunci tânăra avea numai 14 ani.
Concursul a fost organizat chiar de guvernul cecen. „Vrem ca Cecenia să nu mai fie asociată cu bărbații care dețin mitraliere”, a explicat un oficial. ”Acum simbolul țării va fi o fată frumoasă. Vom arăta că nu suntem mai răi decât alte state”.
În ciuda opoziției din partea Consiliului Spiritual Musulman Cecen, aproximativ 20 de concurente au dansat, au cântat, au gătit, au recitat poezii, și-au mărturisit dragostea pentru patria lor și au mulțumit familiei Kadyrov – conducătorul autoritar al Ceceniei, Ramzan Kadyrov și răposatului său tată, Akhmat – pentru conducerea lor.
Ulterior, concurentele au participat la un banchet generos, alături de Kadyrov și gărzile lui. Când a aflat că una dintre tinerele care nu ajunseseră în finală plângea, a ordonat să i se dea un ceas Chopard din aur incrustat cu diamante. Când fetele au dansat o lezginka tradițională, ruble și dolari au zburat în aer.
Un jurnalist prezent la eveniment a estimat că aproximativ 30.000 de dolari au fost împrăștiați pe podea până la sfârșitul nopții.
Locul doi la concursul de miss a câștigat, de fapt, „marele premiu”
Câștigătoarea concursului a primit o funcție în guvernul cecen și titlul de „model de frunte” pentru casa de modă Firdaws, care aparține familiei Kadyrov. Însă vicecampiona, Fatima Khazuyeva, în vârstă de 14 ani, a obținut de fapt, „marele premiu”: ea a devenit cea de a doua soție a lui Ramzan Kadyrov, scriu jurnaliștii de la The Project.
Cecenia este un stat în care religia majoritară e islamul. Conform legii islamice, un bărbat poate avea patru soții dacă este dispus să le acorde atenție și sprijin egal, inclusiv oferind fiecăreia un loc separat în care să locuiască. Liderul cecen, Kadyrov a încurajat public această practică. „Sunt în favoarea ca un bărbat să aibă mai multe soții dacă are nevoie de ele și dacă este capabil să le întrețină. Să rezolve problema demografică din Rusia”, a spus el.
El a justificat poligamia prin referire la tradițiile cecene stricte. „Dacă o fată tânără sau o femeie divorțată iese (cu un bărbat), fratele ei o ucide atât pe ea, cât și pe acel bărbat. Este mai bine pentru o femeie să fie a doua sau a treia soție decât să fie ucisă.” Inclusiv soția oficială a lui Kadyrov, Medni, a spus că nu ar fi deranjată dacă soțul ei s-ar căsători din nou. „Aceasta este legea musulmană”, a explicat ea.
Existența celei de-a doua soții, confirmată de consătenii ei
Kadyrov nu a indicat niciodată în mod public că are alte soții. La evenimentele oficiale apare doar cu Medni, cu care are 12 copii biologici și doi adoptivi. Se pare însă că mai există și o a treia soție a liderului cecen, cântăreața și dansatoarea locală Aminat Akhmadova.
Căsătoria cu a doua soție, adolescenta care câștigase locul al doilea la concursul de frumusețe din 2006, a fost confirmată de foarte mulți foști vecini ai fetei. Tânăra provine dintr-un sat aflat la 40 de kilometri sud de capitala cecenă Grozny.
Tumso Abdurakhmanov, un blogger cecen care între timp a fugit din țară, le-a spus jurnaliștilor că a fost prieten cu fratele Fatimei. El a confirmat, de asemenea, că ea și Ramzan sunt căsătoriți. La scurt timp după ce și-au început relația, își amintește bloggerul, fratele tinerei a început să se îmbogățească, trecând de la o Lada rusească ieftină, la un Porsche Cayenne.
Jurnaliștii au descoperit ce proprietăți au primele neveste ale lui Kadyrov
Reporterii au descoperit cheltuielile lui Kadyrov pentru primele două soții. Acestea depășesc cu mult veniturile sale oficiale. A doua soție deține trei apartamente la Moscova pe numele ei, în valoare totală de aproximativ 5 milioane de dolari. Toate sunt situate în blocuri noi în cartiere bune. Tânăra deține, de asemenea, două locuri de parcare într-un bloc de apartamente de pe strada Mosfilmovskaya din Moscova. Ea nu are apartament acolo, dar prima soție a liderului cecen, Medni, are.
În plus, mai multe proiecte legate de Khazuyeva au fost plătite de Fundația Publică Akhmat Kadyrov, una dintre cele mai mari fundații caritabile din Rusia, care poartă numele tatălui lui Kadyrov.
Prima soție deține și ea proprietăți de 3 milioane de dolari. Valoarea proprietăților celor două neveste, la un loc, este de 8 milioane de dolari.
A doua soție locuiește într-un conac luxos, lângă liderul cecen
Chiar dacă căsătoria dintre Fatima Khazuyeva și liderul cecen Ramzan Kadyrov nu a fost anunțată niciodată în mod oficial, în Grozny există dovezi vizibile ale relației. Bunăoară, conacul Fatimei se află chiar vizavi de reședința de lucru a lui Kadyrov, în centrul orașului. Pentru comoditatea și securitatea liderului republicii, cursul râului Sunzha a fost deviat, astfel încât reședința lui Kadyrov se află acum pe o insulă, înconjurată de un șanț.
Chiar vizavi de acea reședință, de cealaltă parte a râului, se află conacul luxos de aproape 1.500 de metri pătrați, construit la sfârșitul anilor 2000, despre care documentele funciare arată că aparține acum Fatimei Khazueva. Domeniul are aproape un hectar și o piscină în aer liber, o facilitate rară în Grozny.
De altfel, familiile unora dintre cei mai proeminenți lideri ai Ceceniei dețin și proprietăți în cartier, inclusiv președintele parlamentului republicii. Întreaga zonă e restricționată accesului publicului. Un blogger începător care a filmat mai multe străzi acolo a fost recent condamnat la patru ani de închisoare.
Banii lui Kadyrov provin din afacerile fundației prezidate de mama sa
Cecenia este una dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei. Cu toate acestea, proprietățile din Moscova înregistrate pe numele celor două soții ale liderului cecen depășesc 8 milioane de dolari, de două ori mai mult decât venitul total pe care Kadyrov le-a declarat din 2008. Există, de asemenea, reședința privată de lux a lui Kadyrov din Grozny, conacul Fatimei din apropiere și multe altele – au o valoare dificil de estimat, deoarece proprietățile sunt unice.
Liderul cecen este cunoscut și pentru obiceiul său de a risipi bani în public și pentru că oferă cadouri generoase. De unde vin banii? O posibilă sursă, scrie The Project, ar putea fi Fundația Publică Akhmat Kadyrov. Aceasa a fost creată în 2004 după moartea tatălui lui Ramzan. Mama lui Ramzan Kadyrov este președintele fundației.
Sume fabuloase vehiculate de fundație. Funcționarii și afaceriștii fac donații
Scopul declarat al Fundației este de a-i ajuta pe cei nevoiași. Aceasta cheltuie bani pentru a construi și repara case, instituții medicale, școli și moschei. În plus ajută persoanele cu dizabilități, veteranii și alte utilizări. În timpul pandemiei de COVID-19, le-a furnizat cecenilor pachete cu alimente și bani. Și, se pare, chiar a promis că va plăti prețul tradițional pentru mirese în cazul a 200 de femei.
Fundația a strâns peste 90 de milioane de dolari în donații în 2019, făcând-o una dintre cele mai mari fundații caritabile din Rusia. Kadyrov spune că nu primește fonduri de stat și că câștigă bani pe cont propriu, inclusiv prin afaceri. Organizația familiei sale e listată ca proprietar al mai multor companii, inclusiv a celor care fac construcții (în principal pe contracte guvernamentale), produc sucuri și apă minerală și vând o marcă de înghețată numită „Ramkada”.
Veniturile lor combinate în 2019 au depășit 60 de milioane de dolari. Contribuțiile la fond au fost făcute inclusiv de oameni de afaceri ceceni apropiați, oficiali care au intrat în conflict cu Kadyrov și angajați din sectorul public cecen, cărora li s-a cerut să „contribuie” cu aproximativ 10 la sută din salariile lor, potrivit presei.
Fundația Kadyrov alimentează capriciile liderului cecen
Activitatea Fundației ia uneori forma împlinirii capriciilor lui Kadyrov. De exemplu, liderul cecen i-a oferit actorului francez Gerard Depardieu un apartament cu două etaje, plătit de Fundație. Fundația a oferit un Mercedes alb unui băiețel de cinci ani care se presupune că a făcut 4.000 de flotări fără să facă pauză. Reprezentanții Cărții Recordurilor din Rusia au refuzat să-și certifice realizarea – la care Kadyrov a replicat că băiatul ar putea cu siguranță să repete isprava „dacă membrii comisiei ar avea răbdarea să numere”, notează The Project.
Este greu de înțeles unde se termină Fundația și unde începe familia Kadyrov. Moscheile construite de fundație și numite după diverși membri ai familiei Kadyrov au apărut în întreaga republică. În Grozny, există o moschee numită după tatăl lui Ramzan (care mai este numită și „Inima Ceceniei”), iar în orașul Argun, e moscheea „Inima mamei”, ce poartă numele mamei sale. Iar acum, o moschee numită după Kadyrov însuși este în construcție la Grozny.
Sursa foto: The Project, Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook