Simona Ionescu / Redactor Șef

Cele 7 lucruri esențiale despre Postul Mare

Cele 7 lucruri esențiale despre Postul Mare
Luni începe Postul Mare, dinaintea celei mai iubite sărbători creștine, Paștele. E un moment bun de învățat  despre specificul, semnificația și, mai ales, rostul acestei perioade.

Iată cele  7 lucruri esențiale despre Postul Mare pe care ar trebui să le cunoască oricine. Începând de luni, credincioșii ortodocși nu mai consumă alimente de origine animală. Începe o perioadă de renunțare și sobrietate care va dura până la sărbătoarea Învierii Domnului. Recapitulăm principalele caracteristici ale Postului Mare.

Vechiul nume al Postului Mare: Păresimile

Denumirea mai veche de „Păresimi” vine de la latinescul Quadragesima(„Patruzecime”). Postul Mare este o imitare a postului aspru pe care Mântuitorul l-a ținut în Pustia Carantaniei înainte de a-și începe propovăduirea. Astfel, postul de 40 de zile este simbolul unei călătorii spirituale spre înnoire. Așa cum se știe, potopul a durat 40 de zile și 40 de nopți; Moise a stat 40 de zile în Muntele Sinai înainte de a primi Legea; evreii au călătorit 40 de ani prin pustiu din robia egipteană și până în Țara Sfântă.

Postul Mare durează mai mult de 40 de zile

Postul Mare se încheie în vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr. Urmează două sărbători speciale, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Acestea sunt urmate de Săptămâna Patimilor, în care postul este mai aspru.

Astfel, Postul Mare durează aproape 50 de zile, care sunt precedate de Săptămâna Albă, în care se renunță la carne și se mănâncă doar lactate, ouă și pește.

Practicarea înfrânării ca terapie

Prima zi a Postului Mare este pusă imediat după Duminica izgonirii lui Adam din rai. Omul a căzut din comuniunea cu Dumnezeu prin consumarea fructului interzis, al cunoștinței rupte de Dumnezeu, scrie Basilica.ro. Astfel spus, nesocotirea poruncii divine s-a făcut prin mâncare.

De aceea, practica postirii este menită a reface starea de rai. Însă postul nu trebuie să însemne doar abstinența de la mâncare. Postul este mai degrabă doar un instrument care permite schimbarea atitudinii omului.

Părinții Bisericii subliniază că de postit postesc și demonii. Deși aceștia nu mănâncă niciodată, atitudinea de negare și separare de Dumnezeu nu și-o schimbă. De aceea, postul de mâncare trebuie însoțit cu tăierea voii proprii, care este tot un exercițiu de înfrânare și examenul pe care Adam nu l-a trecut.

Amintim că în Miercurea din Săptămâna Albă se cântă la Utrenie: „De bucate postind, suflete al meu, și de pofte necurățindu-te, în deșert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ți se va face ție pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, și demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemișcat să rămâi față de pornirile cele fără de cale, părându-ți că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstingnit. Ci mai ales să te răstignești împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.”

Canonul cel Mare în prima săptămână de Post

Scris de Sf. Andrei Criteanul, canonul se cântă în primele patru zile ale săptămânii. El conține o istorie a Mântuirii, cu numeroase citiri din Vechiul Testament, explicate din perspectivă duhovnicească, prin clarificările aduse în Noul Testament: Legea Nouă și cea Veche se luminează reciproc și dezvăluie sensurile spirituale ale istoriei lumii. În această perioadă se citește zilnic din Vechiul Testament, mai ales din Facere, Cartea Pildelor lui Solomon și Cartea lui Isaia.

Ritualurile care favorizează pocăința

Atmosfera din biserică din această perioadă, cu decoruri cernite, favorizează introspecția, cercetarea de sine și căutarea lui Dumnezeu. Oamenii sunt îndepărtați de zgomotul lumii și plăcerile ei efemere. Muzica se cântă pe tonuri tânguitoare. Slujbele sunt mai lungi și mai dese. Veșmintele preoților și odoarele sunt de culoare închisă.

Rugăciunile pentru cei „plecați”

Sâmbetele din Postul Mare sunt dedicate pomenirii morților. Se spune că și ei  doresc refacerea comuniunii cu Dumnezeu, dar nu pot să se roage, să postească sau să facă fapte bune. Toate acestea se pot face cât suntem încă în trup, în viață, mai arată sursa citată.  De aceea, defuncții au nevoie de ajutorul nostru: să facem noi faptele bune în locul lor – milostenia (pomana), rugăciunea pentru ei și postul, pe care îl ținem în această perioadă.

În Postul Mare se dau sărindare (pomeniri de 40 de zile) la mănăstiri. Grâul de sărindar este sfințit în fiecare sâmbătă din post, iar cu el se face coliva din Duminica lui Lazăr, când se face marea promisiune a Învierii dinainte de Sfintele Paști. Ultima pomenire a morților din Postul Mare se face în Joia Pătimirilor, când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Duminicile din post

Duminica Ortodoxiei ne amintește în ce credem, ce adevăr mărturisim. Duminicile din Postul Mare sunt repere puternice. Duminica Sfântului Grigorie Palama ne înfățișează importanța rugăciunii și sensul ei profund spiritual, de comuniune cu Dumnezeu.

Duminica Sfintei Cruci ne amintește importanța sacrificiului de sine și faptul că refacerea legăturii cu Dumnezeu nu poate evita Calea Crucii, a suferinței și morții, pe care El Însuși Și-a asumat-o.

Duminica Sfântului Ioan Scărarul ne prezintă rețeta despătimirii prin practicarea virtuților, trepte către Împărăția lui Dumnezeu.

Duminica Sfintei Maria Egipteanca ne învață, prin viața ei, că pocăința autentică este un drum parcurs dinspre Egiptul păcatului și robiei spre Ierusalimul Învierii călăuziți de Cruce.

Sursa foto: Adrian Pîclișan

Drama neștiută a unei celebre jucătoare de rugby. O poveste emoționantă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre