S-a speriat îngrozitor și norocul ei a fost că menajera a venit să o salveze. Ce s-a întâmplat cu Cezara Dafinescu.
Cezara Dafinescu a fost apărată de menajeră. Un actor celebru a vrut să o bată
Scandal uriaș la poarta casei actriței Cezara Dafinescu. Discuția a pornit de la un banal loc de parcare și a fost la un pas să se transforme într-o nenorocire. Protagoniști au fost actrița și colegul de breaslă, mai tânărul Alexandru Bogdan, mai nou vedetă PRO TV, detectiv la ”Masked Singer România”.
”Scandalul a izbucnit după ce mi-am găsit locul de parcare din fața porții ocupat de mașina condusă de amica lui Bogdan Alexandru. Le-am atras atenția că este loc de acces și că vreau să-mi bag mașina în curte. Însă femeia de la volan mi-a răspuns, pe un ton superior, că nicăieri nu e precizat acest lucru”, a declarat actrița, în exclusivitate pentru playtech.ro.
„Îți dau una de-ți mut falca”
Șocată, Cezara Dafinescu a mărturisit că e convinsă că Bogdan nu a recunoscut-o pentru că nu era machiată. Însă a primit amenințări cu bătaie și a avut mare noroc că a intervenit menajera. ”Nu cred că Bogdan m-a recunoscut, nu eram machiată, mi-a vorbit foarte urât, s-a apropiat de mine, am crezut că vrea să mă bată, mi-a și zis: ”Îți dau una de-ți mut falca! A venit menajera și m-a salvat, și ea l-a recunoscut. E un huligan, n-a respectat o femeie mai în vârstă!”, a mai spus marea actriță.
Cum s-a apărat Alexandru Bogdan
Când a fost contactat de reporterii impact.ro, actorul Alexandru Bogdan a afirmat că nu ar făcut un asemenea gest dacă nu ar fi fost înjurat.
”Eram la masă, am lăsat mașina acolo, timp de o jumătate de oră, nu scria că e interzisă parcarea. Am ajuns la mașină și Cezara m-a luat cu ”Băi, băiete!”, am găsit ștergătoarele ridicate și pește putrezit pe capotă.
Apoi m-a înjurat de mamă, iar mama mea a murit recent. Mi-am pierdut controlul și m-am repezit și Cezara, dar nu am atins-o. M-am repezit la ea ca un copil care a fost înjurat de mama pe care a pierdut-o. Putea să-mi vorbească frumos, nu am recunoscut-o pentru că a vorbit foarte urât, o doamnă nu vorbește atât de urât!”, a spus Alexandru Bogdan.
Actorul este cunoscut din serialul „Mondenii” și din numeroasele reclame tv în care a apărut. Cea mai recentă e cea făcută la vopsea-„sunt Tu din viitor”. Iubita lui, Cătălina Mihai este tot actriță.
Sursă foto: metropolis si Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook