Simona Ionescu / Redactor Șef

Cine a fost Sfântul Sisoe și de ce îi pomenim numele atât de des

Cine a fost Sfântul Sisoe și de ce îi pomenim numele atât de des
Cu toții ați auzit expresia ”Sfinte Sisoe!”, ba chiar ați și folosit-o deseori. Câți oare v-ați gândit care e semnificația ei profundă? Sau ce făcea acest sfânt?

În vocabularul uzual, expresia ”Sfinte Sisoe!“ este sinonimă cu uimirea maximă. Nu a fost tot timpul așa. Astăzi, 6 iulie, este chiar ziua sfântului. Conform calendarului creștin ortodox, e prăznuit Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare, protectorul copiilor, unul dintre cei mai mari sfinţi ai creştinătăţii, care a săvârşit miracole, mai cu seamă pentru cei mici.

Se spune că sfântul a săvârşit mari minuni, primind de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, de a scoate duhurile rele și chiar de a învia morții. În viața sa obișnuită, el se ruga atât de mult încât, zile în şir, uita să mănânce și nici nu i se făcea foame.

Sfântul Cuvios Sisoe cel Mare  a fost o persoană istorică reală care a trăit într-una dintre mănăstirile pustiului egiptean, la începutul secolului al IV-lea. La puțin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis și Nitria începeau să fie populate de tot mai mulți tineri care doreau să devină călugări, părintele Sisoe s-a hotărât să meargă într-un loc mai liniştit, în care să-şi trăiască viaţa doar pentru Dumnezeu.


Fostul șef al CJAS Timiș merge la pucărie

Surprinzătoarea Oana Roman. Viața fără poleială a unui copil de „ștab”


A plecat în pustie şi a rămas acolo timp de 72 de ani, timp în care s-a rugat. Fără studii teologice, acest înțelept a preferat calea simplității, inclusiv în învățăturile pe care le-a transmis celor care îl căutau. Patericul a memorat 52 de apoftegme (n.r. – întâmplări şi cuvinte de înţelepciune) ale Sfântului Cuvios Sisoe cel Mare.

O viață de roman

Una din legendele populare referitoare la viața acestui sfânt arată că el ar fi avut o soră, care s-a închis într-o chilie, alături de două slujitoare, cu provizii suficiente pentru trei ani. Acolo urma să îl aducă pe lume pe cel de-al șaselea copil al ei, după ce, ceilalți cinci i-au fost răpiți, pe rând, de demoni. Dumnezeu l-a trimis la peștera surorii sale pe Sisoe, pe vreme de furtună. Când a intrat în chilie, împreună cu el s-a strecurat și diavolul, sub forma unui grăunte lipit de copita calului.

Diavolul a furat copilul, iar Sisoe a pornit în căutarea lui. Pe drum a cerut ajutor din natură. A întrebat o salcie de copil, aceasta i-a spus că nu știa nimic, iar sfântul a blestemat-o să înflorească şi să nu rodească. Pentru același răspuns, rugul a fost blestemat să fie de râsul lumii. În căutarea sa, sfântul a întâlnit și un paltin.

Pentru că paltinul l-a ajutat, a fost binecuvântat de sfânt să stea înaintea bisericii şi să cheme păcătoşii la pocăinţă. Măslinul, care a ajutat și el la căutare, a fost binecuvântat de asemenea, să fie dătător de mir pentru botez. În final, Sisoe a salvat copilul și a alungat diavolul. De atunci, a rămas recunoscut ca fiind protectorul copiilor şi cel ce pune răul pe fugă, în orice împrejurare.

Expresia ”Sintei Sisoe!” a apărut în vocabularul uzual ca urmare a unui roman scris de americanul George Thomas Stokes (1843-1898) care povestește viața sfântului egiptean. Ideea centrală a operei este legată de invocarea sfântului în caz de nevoie. Astfel, romanul povestește modul în care sfântul a salvat cinci copii din mâinile diavolului. În încheierea poveștii este invocat un testament verbal al Sfântului: ”Unde se va citi povestea aceasta şi va fi pomenit numele său, diavolul nu se va apropia”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre