Călin Cristian Careba a fost șef al mai multor instituții de sănătate din Timiș, iar din umbră patrona firme care livrau servicii și echipamente acestor instituții. Afacerea a pus-o la punct în 2006, când era controlor la Direcția de Sănătate Publică Timiș. El a înființat o firmă pe numele unui apropiat, având ca obiect de activitate întreținerea și repararea mașinilor de birou, de contabilizat și a calculatoarelor.
Profitând de poziția sa Careba a obținut pentru firmă comenzi și contracte directe de prestări servicii și livrări de bunuri pentru mai multe spitale de pe raza județului Timiș: Spitalul de Psihiatrie din Jebel, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul de Psihiatrie Gătaia, spitalul din Jimbolia, Spitalul de Obstetrică Ginecologie ”Dumitru Popescu”, dar și Direcția de Sănătate Publică Timiș.
Primele contracte, arată procurorii DNA, au avut loc la o lună de la înregistrarea societății, în februarie 2007, într-un moment în care firma nu avea nici măcar un angajat.
După ce a ajuns președinte director executiv la CJAS Timiș, firma controlată din umbră de Careba și-a extins clientela la Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, cabinete medicale și alte entități publice și private.
Oameni și zimbri. Învață să trăiască împreună
Cea mai fericită mămică: a născut în ziua în care s-a vindecat de COVID-19
În iunie 2011, acesta a înființat, după același model, o altă firmă care a ”prins” contracte cu alte unități medicale și instituții din sistemul sanitar, dar și cu o serie de instituții publice – Prefectura, Penitenciarul Timișoara, Poliția de Frontieră, Finanțele Publice, ITM, Inspectoratul Școlar Județean, primării și unități de învățământ.
Procurorii DNA au constatat că cifrele de afaceri au intrat în declin după ce Careba nu a mai deținut funcție la CJAS Timiș. Imediat însă ce a devenit comisar superior în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor pe Regiunea Vest, afacerile au putut fi repornite cu succes.
Careba a intrat în colimatorul procurorilor DNA în 2014, procurorii dovedind că acesta se ocupa de activitățile curente ale celor două firme, inclusiv în timpul programului de lucru, în biroul său de la DSP, Clas Timiș sau Protecția Consumatorului, după caz. În timpul perchezițiilor au fost descoperite și trei mașini, achiziționate de cele două societăți comerciale controlate de bărbat, la el acasă.
După ce a fost achitat în prima instanță, luni, 6 iulie, el a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara, la 4 ani de detenție cu executare. În plus, există un sechestru asigurător pe jumătate din vila sa de la Becicherecul Mic, plus o poprire pe conturi până la concurenţa sumei de 590.000 de lei.
Sursa foto: Secunda-tv.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook