Simona Ionescu / Redactor Șef

Ciudățenii. Iată care e cel mai mic hotel din lume, dar și cel mai vechi sau cel mai înalt. V-ați caza în ele?

Ciudățenii. Iată care e cel mai mic hotel din lume, dar și cel mai vechi sau cel mai înalt. V-ați caza în ele?
În căutare mereu de senzațional, oamenii au ridicat construcții cu adevărat incredibile. Iată ce nu ați știut niciodată.

Căutați un hotel cu totul și cu totul ieșit din comun, unde să petreceți momente unice? Aveți de unde alege.

Așa arată cel mai înalt hotel din lume. Cel mai mic are 2,4 metri lățime, iar cel mai vechi a fost fondat în anul 705 d.Hr.

Toate proprietățile care au stabilit recorduri mondiale sunt interesante în sine, dar cu siguranță nu mulți știu care este cel mai mare hotel din lume. E vorba de First World Hotel din Malaezia, care are 7.351 de camere, inclusiv două turnuri cu 4.500 de camere. Superba locație se laudă și cu o piață de 500.000 de mp, unde puteți servi masa, dar și achiziționa suveniruri.

Gevora Hotel are 356 de metri

Persoanele cu dare de mână care își doresc să ajungă în Dubai, vor rămâne înmărmuriți când vor vedea cel mai înalt hotel din lume, care are 356 de metri. Gevora Hotel se află pe bulevardul Sheikh Zayed și a doborât recordul, care a aparținut ceva vreme unui hotel apropiat, cu o înălțime de 355 de metri.

Superba locație este un turn de 75 de etaje, vopsit în auriu și, potrivi cotidianului The National, patru restaurante, o piscină, un spa de lux şi o sală de sport. De altfel, cea mai înaltă clădire-turn din lume este tot în Dubai și este vorba de Burj Khalifa, care are 828 de metri. Numai că mai marii Dubaiului vor să facă o construcție și mai înaltă, dar dimensiunile sunt în acest moment un secret nedezvăluit de nimeni.

De peste 1300 de ani, toată apa caldă a fost obținută direct din izvorul local Hakuho

În orașul Amberg din Germania există și cel mai mic hotel din lume, de 2,4 metri lățime, ridicat în anul 1728. Acesta a fost renovat complet în 2008 și le oferă clienților săi tot ce au nevoie să se simtă perfect. Hotelul are facilități moderne, un televizor cu ecran plat, ba chiar și un mini spa.

Pe de altă parte, în Iordania, Mohammed Al-Malahim s-a gândit să facă o afacere inedită, așa că și-a transformat un Volkswagen Beetle, într-un hotel. Lansarea oficială a avut loc în 2011, iar o noapte de cazare în „cameră” costă în jur de 75 de dolari.

Mașina hotel este fixată pe câteva pietre și ornată după gustul iordanianului. Astfel că la exterior a fost pictată cu motive tradiționale, iar în interior, cei dornici de întoarcere în trecut au așternuturi și perne cu broderii cusute manual.

În ceea ce îi privește pe japonezi, aceștia se laudă cu cel mai vechi hotel din lume, Nishiyama Onsen Keiunkan din Japonia, care are 37 de camere. Situat la poalele Alpilor de Sud Japonezi, acesta a fost construit în anul 705 d.Hr. și e condus de atunci continuu de 52 de generații din aceeași familie. Interesant este faptul că din momentul în care a fost inaugurat și până în acest moment, apa caldă provine direct din izvorul local Hakuho. Hotelul a fost renovat în 1997.

Sursă foto: booking.com, protv

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre