Climatologii sunt alarmați de ceea ce ar putea să se întâmple în viitor cu omenirea.
Climatologii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă la cei doi poli ai Pământului. E un eveniment neobișnuit
La cei doi poli ai Pământului au fost înregistrate temperaturi record, cu peste 40 de grade Celsius mai ridicate decât media obișnuită. Acest lucru nu va aduce nimic bun omenirii în viitorul apropiat, pentru că s-ar putea să avem parte de evenimente neobișnuite. Astfel, la stația Concordia, situată la 3.234 de metri s-au înregistrat -12,2 grade Celsius, cu mult mai mult decât valorile medii.
De asemenea, la staţia Vostok, care se află la 3.489 de metri s-au înregistrat -17,7 grade Celsius și astfel s-a stabilit un nou record. Iar la baza Terra Nova din zona de coastă temperaturile au fost de 7 grade Celsius. De asemenea, potrivit informațiilor oferite de Agerpres, de o perioadă Arctica se încălzește de două ori mai repede decât restul globului, fiind considerată o regiune vulnerabilă la criza climatică.
Ce spun oficialii de la Centrul național de date despre zăpadă și gheață din Colorado
Îngrijorați sunt și oficialii de la Centrul naţional de date despre zăpadă şi gheaţă din Boulder, Colorado, care au constatat că în zona arctică a fost mai cald cu 10 grade decât în mod obișnuit.
Și mai grav este că zonele din jurul Polului Nord se apropie de punctul de topire. „Sunt anotimpuri opuse. Nu vezi nordul şi sudul topindu-se în acelaşi timp. Este cu siguranţă un eveniment neobişnuit”, a afirmat Walt Meier, om de ştiinţă în cadrul centrului din Colorado.
„În ianuarie e vară acolo. E dramatic”
La rândul său, meteorologul Matthew Lazzara de la Universitatea din Wisconsin, care monitorizează temperaturile din zona Dome C II (3.250 de metri) din estul Antarcticii, a măsurat vineri -10,1 grade Celsius. Iar în mod normal, ar fi trebuit să se înregistreze -43 de grade Celsius.
„Aceasta este o temperatură pe care ar trebui să o vedem în ianuarie, nu în martie. În ianuarie este vară acolo. Este dramatic”, a declarat acesta. Cei doi specialiști speră că acesta a fost doar un eveniment meteorologic, dar dacă acest lucru se va repeta, atunci ar fi un semn clar al crizei climatice.
Sursă foto: digi24
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook