Un număr de 18 concurenți sunt gata să demonstreze că au curajul, cunoștințele și ambiția necesare pentru a câștiga titlul de Chefi fără limite.
Pasiunea pentru bucătărie este numitorul comun al celor 18 concurenţi, meseriile lor fiind complet diferite. Cofetar, fotograf, corporatist, instructor de fitness, antreprenor, cântăreț sau dansator, cu toții își doresc să demonstreze cât sunt de pricepuți și cât de mult își doresc să învețe și să impresioneze prin farfuriile lor.
Chef Florin Dumitrescu conduce echipa albastră
„Echipa albastră mă motivează și mă face să stau liniștit în competiție. Când m-am gândit la cum să îmi formez echipa, m-am gândit la misiunile pe care urmează să le facem și mi-am ales oameni puternici, care să poată să facă multe lucruri pe lângă bucătărie. În ceea ce privește gătitul m-am gândit că sunt oricum eu acolo și îi pot ghida. Am un singur bucătar profesionist, în rest toți provin din alte domenii. Ceea ce ne unește pe toți este ambiția”, spune îndrăgitul chef. Iată cine sunt cei șase „albaștri”:
Arkanian – Artist
Iman Abushov – Director Comercial
Daniela Andronie Rădulescu – instructor fitness
Vlad Tănasie – Bucătar
Mariana Tarbuc – Consilier Primărie
Daniel Tudor – Antreprenor
Chef Sorin Bontea are oameni din branșă în echipa verde
Sorin Bontea va conduce echipa verde. El este norocos pentru că are trei cofetari între membri. „Am în echipă de toate. Am o gospodină care are gust bun, am cofetari, am un fotograf pe care mizez că are simțul frumosului, am și oameni cu forță fizică pentru diverse misiuni. Ce să zic, cred că am echipa shaorma cu de toate”, spune chef Bontea. Iată echipa sa:
Laura Eremia – Cofetar
Valentina Cornescu – Cofetar
Daniela Tănase – Solist Vocal
Daniel Jumuga (Nobo) – Cofetar
Andrei Stoian – Bucătar
Francisc Șandor – Fotograf
Chef Catalin Scărlătescu va fi în echipa mov
„Echipa mea e ca o echipă de fotbal. Trebuie să am și portar, și atacanți, și mijlocași. Nu poți să pleci la drum cu 6 gemeni, așa că m-am gândit să îmi iau un om mai molcom, mai sfătos, o dansatoare frumoasă care să țină moralul echipei ridicat, o moldoveancă care are simțul frumosului, un ungur, o corporatistă și un bucătar cu multă încredere în el”, a declarat îndrăgitul Scărlătescu.
Rebecca Bumpuțu – Dansatoare
Tanya Povenscaia – Trainer în domeniul unghiilor
Lucian Pupăzan – Făuritor de fundulețe
Carmen Dîrvariu – Corporatist
Istvan Kozocsa – Bucătar
Raul Bodoșcă – Bucătar
Chefi fără limite va străbate și va spune povestea gastronomică a unora dintre cele mai frumoase insule grecești. Chios, Lesbos, Corfu, Creta sau Naxos sunt câteva dintre destinațiile ce vor deveni câmp de luptă pentru cei trei chefi și echipele lor în fiecare luni, marți și miercuri de la ora 20.30, la Antena 1.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook