La fel ca și colegii săi, Robert Niță a pornit în competiție cu gândul că își va depăși limitele. Evident, și cu gândul la premiul cel mare. Problemele sale de sănătate nu l-au lăsat să continue cursa. La Survivor România 2022 toate limitele concurenților sunt împinse la maxim și peste. Aceștia mănâncă puțin și sunt supuși unor probe fizice extenuante.
Robert Niță a vorbit și despre părțile bune ale acestei competiții și a afirmat că experiențele din Republica Dominicană nu le-ar fi putut trăi în afara acestui concurs. „În primele 11-12 zile, CRBL ținea evidența asta foarte bine, am mâncat 9 linguri de orez. E normal să slăbești atât. Dar de asta e frumos acest joc. Scoate din tine lucruri pe care nu le-ai face în mod normal, acolo le faci fără regrete”, a relatat Niță.
Concurenții Survivor România slăbesc văzând cu ochii
Robert Niță a povestit și cât de mult slăbesc concurenții în timpul emisiunii. El a dat un exemplu semnificativ. „L-am văzut pe Zmărăndescu și la bustul gol, dar și mai jos. Să te uiți la imagini. Când am ajuns pe insulă, colanții îi făceau urmă pe piele deasupra genunchilor. Acuma, înainte de unele jocuri, trage colanții și îi ajung până în zona inghinalilor. Deci cred că vreo 10-12 kile le-a pierdut lejer în astea 4 săptămâni.
A slăbit foarte mult. Eu am stat 3 săptămâni și am slăbit mult. El are de unde, masă musculară mare, țesut adipos nu foarte mult. Eu sunt mai pufos, mai mic, mai îndesat și tot am slăbit 10 kilograme în 21 de zile.
Noi am fost cam trompete. În primele 11-12 zile, CRBL ținea evidența asta foarte bine, am mâncat 9 linguri de orez. E normal să slăbești atât. Dar de asta e frumos acest joc. Scoate din tine lucruri pe care nu le-ai face în mod normal, acolo le faci fără regrete”, a povestit fostul concurent Survivor, Robert Niță.
Surswa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook