Simona Ionescu / Redactor Șef

Copiii vor fi vaccinați obligatoriu, de la 5 ani. Prima țară care a decis această măsură

Copiii vor fi vaccinați obligatoriu, de la 5 ani. Prima țară care a decis această măsură
Peste tot în lume oamenii sunt împărțiți când vine vorba de vaccinul împotriva COVID-19. Care este mai bun, când să te vaccinezi? Uite că sunt țări care au inclus vaccinul pe lista tratamentelor obligatorii pentru copiii mai mari de 5 ani.

Cercetătorii de pe întreaga planetă caută continuu soluții pentru a învinge definitiv COVID-19. A fost creat un vaccin aprobat pentru copii mai mari de 5 ani, în America Centrală.

Copiii vor fi vaccinați obligatoriu, de la 5 ani

Costa Rica a introdus vaccinul împotriva COVID-19 în lista de bază a vaccinurilor copilăriei impuse prin lege. Statul din America Centrală devine astfel prima țară care impune vaccinarea copiilor, dar modelul ar putea fi preluat rapid de alte state, relatează BBC.

Autoritățile americane de reglementare în domeniul sănătății au aprobat administrarea vaccinului produs de Pfizer/BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. Costa Rica are încheiat un contract cu compania americană pentru achiziționarea de doze care să permită începerea campaniei de imunizare în martie 2022.

Acordul prevede furnizarea a 3,5 milioane de doze, dintre care 1,5 milioane vor fi rezervate celor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Celelalte vor fi pentru a treia doză care urmează să fie administrată întâi populației în vârstă și persoanelor imunodeprimate.

În Costa Rica s-au vaccinat 70% din copiii de peste 12 ani

Potrivit datelor centralizate de Our World in Data, până în prezent, aproximativ 55% dintre persoanele eligibile au fost complet vaccinate în Costa Rica. Peste 70% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 19 ani au primit acum cel puțin o doză de vaccin.

Vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani a primit vot favorabil, în proporție covârșitoare, marți, 2 noiembrie, într-o comisie a experților din cadrul FDA, agenția americană care reglementează vânzarea medicamentelor. Vaccinul Pfizer-BioNTech ar putea deveni primul vaccin care va fi autorizat în SUA pentru copiii mai mici de 11 ani.

Serul a arătat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu clinic efectuat pe copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Cercetătorii nu au găsit efecte secundare grave.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, a explicat că este de așteptat ca la jumătatea lunii decembrie și Agenția Europeană a Medicamentului „să facă recomandarea de autorizare pentru grupa de vârsta 5-11 ani cu vaccinul Pfizer/BioNTech”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre