A fost testată pozitiv cu coronavirus și situația din acest moment nu e deloc una plăcută. Ce se întâmplă cu campioana olimpică Belinda Bencic.
Coronavirusul i-a încurcat planurile campioanei mondiale Belinda Bencic. Sportiva trece prin momente grele
S-a ferit cât a putut mai mult, s-a vaccinat cu toate dozele, însă coronavirusul nu a ocolit-o pe campioana olimpică Belinda Bencic. Jucătoarea elvețiană de tenis a anunțat că s-a infectat cu Covid 19. În acest moment ea se află la Abu Dhabi, unde se pregătea pentru Australian Open, în izolare.
„Mă voi îndrepta spre Australia după încheierea perioadei de izolare”
„Din păcate, deşi sunt complet vaccinată, recent am fost testată pozitiv pentru Covid-19. Acum mă aflu în izolare şi iau toate măsurile de precauţie pentru a trece cât mai bine prin asta, deoarece mă confrunt cu simptome destul de severe (febră, dureri, frisoane)”, a spus Belinda, pe contul său de Twiter.
Aceasta e însă optimistă și speră că va trece cu bine peste această perioadă, urmând să ajungă în Australia după ce va primi autorizația. „Deşi momentul nu este ideal – fiindcă eram în ultima etapă a pregătirilor pentru Australian Open – mă voi îndrepta spre Australia de îndată ce voi primi autorizaţia şi după încheierea perioadei de izolare”, a mai spus elveţianca. Turneul Australian Open va începe pe 17 ianuarie.
Emma Răducanu nu va juca la Abu Dhabi
În turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, Belinda Bencic a fost învinsă de tunisianca Ons Jabeur, care i-a luat locul Emmei Răducanu, campioana de la US Open. Din păcate și aceasta a fost depistată pozitiv. „Emma se izolează acum și urmează toate protocoalele necesare.
Îi urăm o recuperare rapidă și sperăm să o vedem curând din nou pe teren”, au anunțat organizatorii, într-un comunicat. Recent și tenismanul spaniol Rafael Nadal a fost testat pozitiv la Covid-19, la revenirea sa în Spania după ce a participat la turneul de la Abu Dhabi.
Sursă foto: eurosport
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook