Anunțul a fost făcut într-o declarație de presă de către familia sa: „Cu inimile îndurerate anunțăm că Frederick Nathaniel „Toots” Hibbert a plecat dintre noi în pace, în această seară, înconjurat de familie, la Spitalul Universitar, în Jamaica. Familia și echipa sa ar doi să le mulțumească medicilor și asistenților pentru grija și eforturile depuse, și sunteți rugați să le respectați viața privată în această perioadă de suferință”.

Artistul era internat de mai multă vreme în spitalul privat din Kingston, Jamaica. Cauza morții artistului nu a fost făcută publică, însă BBC News informează că artistul fusese internat cu simptome asemănătoare infecției cu COVID-19. El se afla în comă indusă, un purtător de cuvânt declarând recent că acesta se luptă pentru viața lui.

Cum a impus termenul de muzică reggae

Posesorul unei voci inconfundabile, Hibbert a devenit cunoscut în anii 1960 pentru piesele „Pressure Drop”, „Monkey Man” și „Funky Kingston”. El este cel care a dat numele acestui gen muzical, „reggae”, în anul 1968, când a lansat hitul „Do The Reggay”. Melodia a avut un succes imens, astfel că termenul care definea genul s-a impus imediat.


Șoc pentru juriul X Factor. Vedeți și auziți ce face nepotul lui Florin Salam


Hibbert a fost descris drept „cel mai mare cântăreț de reggae al lumii” într-un material realizat de Rolling Stone luna trecută, publicația plasându-l în Top 100 al celor mai mari artiști din toate timpurile.

Imediat după ce a fost anunțat decesul celebrului artist, actorul și comediantul britanic Sir Lenny Henry a mărturisit că îi pare foarte rău să audă de decesul lui Hibbert. De asemenea, Ziggy Marley – fiul celebrului Bob Marley – a scris pe Twitter că Hibbert a fost ca un tată pentru el.

Sursa foto: Instagram

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp