Cristiano Ronaldo a devenit miercuri cel mai bun marcator din istorie la echipele naționale. Ce a primit fotbalistul.

Cristiano Ronaldo, vedeta numărul 1 din lume. A rupt plasele

111 goluri marcate pentru naţionala ţării sale în perioada 2003 – 2021. Grație acestei reușite ieșite din comun, Cristiano Ronaldo a fost recompensat. Cu doar câteva zile în urmă, acesta a devenit cel mai bun marcator din istorie la echipele naționale. Și a primit de la Guiness World Records și certificatul ”constatator”. Sportivul le-a făcut o surpriză frumoasă fanilor și a postat un mesaj pe contul său de socializare, însoțit de o fotografie.

Ronaldo a intrat în Guinness Book. „Să încercăm în continuare să obţinem performanţe şi mai mari”

“Mulţumesc Guinness World Records. Este întotdeauna plăcut să fiu recunoscut ca un doborâtor de recorduri. Să încercăm în continuare să obţinem performanţe şi mai mari”, a afirmat Ronaldo pe Instagram. El l-a depășit astfel pe vechiul recordman, care a fost iranianul Ali Daei.

Cel mai urmărit om din lume pe Instagram

Tot Ronaldo se mândrește cu titlul de cea mai urmărită persoană din lume pe Instagram, iar orice postare a acestuia este estimată la milioane de euro. Potrivit Fanatik, acesta are 308 milioane de urmăritori pe Instagram și e lesne de înțeles că și câștigul acestuia este imens.

Încasează 1,5 milioane de euro pentru fiecare postare

Potrivit informațiilor oferite de corrieredellosport.it, de ceva vreme fotbalistul încasează pentru o singură postare 1,5 milioane de euro, comparativ cu 900.000 de euro, cât era tariful înaintea Campionatului European. La o scurtă socoteală, s-a ajuns la concluzia că veniturile anuale ale lui Cristiano Ronaldo, din postările pe Instagram, se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro.

Nu consumă decât apă

Într-o formă de invidiat, Ronaldo are mare grijă de imaginea lui. Acesta a mărturisit că nu consumă nici un fel de sucuri, decât apă. De asemenea, sportivul a renunțat definitiv la carne roșie și mâncare congelată.

Sursă foto: MARCA

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp