CSM are efect întârziat. A avut nevoie de jumătate de an să „proceseze” TikTok-urile lui Cristi Dănileț

CSM are efect întârziat. A avut nevoie de jumătate de an să „proceseze” TikTok-urile lui Cristi Dănileț
„Militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, pentru independenţa şi responsabilitatea justiţiei”, după cum se prezintă, judecătorul Cristi Dănileț a aflat, luni, că a fost exclus din magistratură, sancționat pentru mai multe video-uri amuzante postate pe TikTok și diseminta epe alte rețete sociale.

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, luni, să îl excludă din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, de la Tribunalul Cluj. Motivul este legat de manifestările pe care le-ar fi avut magistratul pe mai multe reţele de socializare.

„Cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Cristi Vasilică Danileţ – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare.

Cu majoritate, în baza art.100 lit.e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în ‘excluderea din magistratură’ pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din acelaşi act normativ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în minuta deciziei respective.

Cristi Dănileț a anunțat pe Facebook ce va face în continuare

„Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalalt curăț o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmație în legătură cu justiția și imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viața mea privată pentru care nu înțeleg să dau socoteală nimănui.

Abaterea reținută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiției”. Soluția s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecția Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ și sunt sigur că se va remedia această soluție. Îmi voi continua îndeplinirea atribuțiilor până se ia decizia finală”, a scris, pe pagina sa de Facebook, judecătorul, luni seara.

TikTok-urile buclucașe au fost șterse, urmele au rămas

La începutul lunii august, magistratul a postat un video în care ne arată cum își repară, singur, piscina. Fostul membru în CSM a încălțat cizme de cauciuc. Echipat doar în bermude, albastre, la bustul gol, celebrul judecător a lucrat cât e ziua de lungă.

”Eu v-am spus că o să iasă fain. Ei, să vedeți când o să mă bălăcesc eu”, spunea magistratul într-o înregistrare transmisă pe contul său de Tik Tok și repostată pe Instagram. „Am auzit că vine canicula. Eu am pregătit piscina. Am muncit ca eroul”, mai nota fostul component al Consiliului Suprem al Magistraturii.

În aceeași lună, el a arătat cât de gospodar este. Îmbrăcat lejer, ca la el acasă, judecătorul Cristi Danileț s-a filmat în timp ce tundea gardul viu, cu talent, folosind o drujbă. „Oi fi eu #horror dar nu e film de groază”, scrie Dănileț pe video-ul în care, pentru început, flutură amenințător drujba pornită.

Pe conturile de socializare ale judecătorului care, în mare parte, au devenit private, acesta a mai postat și imagini în care execută scheme de karate. Chiar dacă „imaginile compromițătoare” au fost șterse, unele au fost salvate de internauți și sunt vizibile în continuare.

Sursa foto: Instagram / Facebook