N-a stat locului nici o clipă, e plecat în turneu, a scris două filme, dar și două scenarii. Când se va întoarce în televiziune.
Mihai Bendeac muncește din zori și până seară și le bucură sufletul celor care vin să-i vadă spectacolele. După ce va termina turneul în care e plecat cu teatrul, artistul spune că vrea să-și ia o binemeritată vacanță, pentru că are nevoie de relaxare.
Va pleca în concediu la Vama Veche
Dar nu va pleca în străinătate, așa cum se gândesc unii și alții, din două motive. În primul rând că are fobie de avion, iar acest lucru se pare că nu trece. În al doilea rând, pentru că adoră să meargă să viziteze România, care e una dintre cele mai frumoase țări. Așa că a ales să se distreze la Vama Veche.
„Eu am rolul principal al unui tip care ajunge într-o situație dramatică din punct de vedere financiar”
Revenind la proiectele sale de viitor, Bendeac spune că urmează să lanseze două filme, iar primul, un fel de film de epocă, se află în preproducție. „Suntem în preproducție, momentan cu primul film. Vom merge, însă, în paralel cu ambele. E un fel de film de epocă, prima parodie românească.
Subiectul e unul de actualitate, jocurile de noroc. Iar eu am rolul principal al unui tip care ajunge într-o situație dramatică din punct de vedere financiar și încearcă să se căsătorească cu o fată foarte, foarte urâtă și foarte, foarte rea, dar care e foarte, foarte bogată”, a declarat actorul pentru Cancan.
„Am scris și două formate de televiziune, dar nu am avut chef să le pun în practică”
De asemenea, el s-a ocupat și de două formate de televiziune, pe care spune că nu a avut chef să le pună în practică și e posibil să le trimită și la televiziuni din străinătate. „Am mai multe variante. Le pot trimite și la televiziuni din străinătate, să le cedez franciza, dar și aici, la noi. Dacă vor fi preluate în România, da, voi și apărea în ele”, a mai spus simpaticul comediant.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook