Potrivit unor apropiați, cântăreața îi pregătește o „dulce” răzbunare, chiar dacă ea a fost prima care și-a refăcut viața amoroasă, în plin proces de divorț.

Andreea Bălan și George Burcea sunt încă în plin proces de divorț, însă fiecare dintre ei și-a refăcut viața amoroasă. Prima dintre ei care a spart gheața a fost Andreea, care se iubește cu Tiberiu Argint. Și iată că și George Burcea s-a îndrăgostit acolo unde nu credea vreodată că se poate, respectiv la Ferma. În condiții foarte grele, fără pic de confort și fără mâncare, între George Burcea și Viviana Sposub s-a născut o idilă, cum ar spune Anna Lesko, ce continuă și afară, după terminarea filmărilor.

Însă, situația rămâne tensionată între cei doi fosți soți și își aruncă frecvent acuzații și reproșuri, voalat sau pe față. Recent, George a vorbit pentru OK Magazine despre motivul despărțirii de vedetă.

„Toată lumea spune că ne-am despărţit la patru luni de la nuntă, dar mulţi uită că noi am făcut o nuntă în America, în 2017. Relaţia noastră era fracturată mai demult, nu s-a stricat totul în patru luni. Noi mai aveam discuţii şi înainte şi îi spuneam Andreei că nu suntem în cel mai bun punct pentru încă o nuntă, dar ea şi-a dorit-o. La începutul anului, după vacanţă, am hotărât să ne despărţim şi să continuăm pe drumuri diferite, păstrând o legătură cât se poate de apropiată pentru fetiţe.

Într-un cuplu este foarte important să respecţi jobul partenerului, visurile lui şi focul care-l mână spre punctul cel mai înalt. În momentul în care pentru unul dintre cei doi parteneri nu există şi visul celuilalt sau, mai mult, i-l calci în picioare de câte ori ai ocazia, se duce totul de râpă”, a declarat George Burcea.

Andreea Bălan pregătește atacul

Potrivit unor surse din anturajul Andreei, aceasta își pregătește răzbunarea și strânge dovezi pe care să le expună judecătorilor în cadrul procesului de divorț.

„Andreea știe că divorțul va dura câteva luni, dar pe ea nu o deranjează. Oricum, este decisă să prezinte judecătorilor lucrurile exact așa cum stau. Să demonstreze că George nu este potrivit pentru a avea grijă de copii, mai ales după ce a consumat droguri și a avut ieșiri publice extrem de dure la adresa ei.

Normal, acum, că George a fost la Ferma, i-au crescut și veniturile și, logic, va crește și cuantumul pensiei alimentare pe care o va avea de plătit. Mai ales că are de achitat și sume din urmă, în momentul în care va rămâne o sentință definitivă. Iar Andreea va solicita, așa cum este și normal, plata întregii sume datorate, până la ultima centimă. Mai ales că observă că George se comportă din ce în ce mai urât.

Acum, singura ei preocupare este să se ocupe de fetițe, nu să intre în discuții inutile. Oricum, ea preferă să nu spele pe jos cu George, deși ar avea cu ce. Pentru că nu vrea să dea explicații fetițelor când acestea vor crește mai mari și vor pune întrebări despre comportamentul părinților lor”, au declarat surse în exclusivitate pentru wowbiz.ro.

 Încă un monolit a apărut! Ce-or face serviciile din atâtea țări de nu dau de cap misterului?

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp