Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum s-a îndrăgostit la prima vedere Regina Elisabeta II

Cum s-a îndrăgostit la prima vedere Regina Elisabeta II
Dacă ați urmărit serialul The Crown, de pe Netflix, ați văzut ce domnișoară interesantă și sigură pe ea a fost actuala regină a Angliei. Chiar dacă seria a avut multe critici din partea Casei Regale, multe detalii prezentate sunt cât se poate de corecte. Un nou film documentar vine acum cu detalii savuroase despre viața privată a Reginei.

Într-un interviu rar ce apare în documentarul „Being the Queen”, verișoara Prințului Philip, Lady Pamela Hicks, a discutat despre cum s-a îndrăgostit la prima vedere Regina Elisabeta II.

Acesta e unul din subiectele abordate și cu mare interes la public. Lady Hicks vorbește despre momentul în care verișorul ei, prințul Philip și Regina Elisabeta II s-au întâlnit. Tatăl ei, după cum a zis aceasta, a fost prezent atunci când Regele George VI și mama Elisabetei au dus-o pe ea și pe sora ei, Margaret, la Dartmouth în 1939.

La vremea aceea, Elisabeta era o prințesă în vârstă de doar 13 ani. Și l-a întâlnit pe Philip (foto), în vârstă de 18 ani, ce arăta ca un „zeu grec”. Evident că s-a îndrăgostit. A fost dragoste la prima vedere. Momentul a fost exploatat și în seria Netflix. „Cred că prințesa s-a îndrăgostit de el chiar în acel moment”, a explicat Lady Pamela Hicks.

Ce mai dezvăluie noul film documentar

În documentarul „Being the Queen”, publicul află și cum a decurs relația dintre cei doi.  Potrivit lui Robert Lacey, cunoscutul istoric regal, e de notorietate faptul că părinții Reginei Elisabeta II au trecut prin momente de anxietate atunci când fiica lor le-a comunicat că dorește „să se căsătorească cu primul bărbat de care se îndrăgostește”. Pe de altă parte, cel ales ar fi trebuit să susțină jumătate din Monarhie.

Documentarul, regizat de către Tom Jennings (ce a realizat și documentarul despre Prințesa Diana, numit „Diana: In Her Own Words”) dezvăluie câteva detalii intime despre viața privată a Reginei și aflăm cum s-a intersectat viața ei publică cu viața privată ținând cont de rolul ei extrem de important, nu doar în Regat ci și în lume.

Cum s-a îndrăgostit la prima vedere Regina Elisabeta II

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi principele Philip, Duce de Edinburg, au sărbătorit, în toamna anului trecut, 73 de ani de la căsătorie. Așa cum am arătat, cei doi s-au cunoscut la nunta principesei Marina a Greciei şi Danemarcei cu principele George, Duce de Kent. Evenimentul a avut loc în 1934. După o a treia întâlnire, în iulie 1939, viitoarea regină, care avea 13 ani și era îndrăgostită de Philip, a început să țină o corespondență cu acesta.

Elisabeta şi Philip s-au logodit în secret în 1946. Iar regele George VI a ordonat ca orice angajament formal să fie amânat. Voia ca fiica lui avea să împlinească 21 de ani. Prin urmare, logodna lor a fost anunţată oficial pe 9 iulie 1947. Slujba de cununie a prinţesei Elisabeta a Marii Britanii cu prinţul Philip a avut loc pe 20 noiembrie 1947, în Abaţia Westminster, la Londra.

Cum s-a îndrăgostit la prima vedere Regina Elisabeta II

În timp, Regina Elisabeta II (94 de ani) și prințul Philip (99 de ani) au înfruntat multe provocări, însă, de fiecare dată au demonstrat că sunt un cuplu puternic. Ca să se poată căsători, el a renunțat la titlurile sale regale și a luat numele de familie al bunicilor. A devenit astfel Philip Mountbatten. Imediat după căsătorie, el a primit titlurile de Duce de Edinburgh, conte de Merioneth și Baron de Greenwich.

Sursa foto: Instagram

Elizabeth Taylor era cochetă și în scaun cu rotile. A fost răsfățata Hollywood-ului

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre