Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum și-au înecat femeile amarul în pandemie. Studiu medical

Cum și-au înecat femeile amarul în pandemie. Studiu medical
A fost o perioadă de pandemie lungă, iar adulții duc paharul la gură mai des decât au făcut-o anul trecut, conform unui nou studiu. Raportul a sugerat, de asemenea, că „consumul intens de alcool” în rândul femeilor a crescut cu 41% pe măsură ce criza coronavirusului continuă.

RAND Corporation a lansat un studiu în revista medicală JAMA Network Open, în care a evidențiat modificările consumului de alcool în rândul adulților din Statele Unite ale Americii din cauza focarului de Covid-19.

Într-un sondaj realizat cu ajutorul a 1540 de adulți pe „RAND American Life Panel”, participanții au fost rugați să își compare obiceiurile de băut din primăvara anului 2019 (sfârșitul lunii aprilie până la începutul lunii iunie) cu cele din această primăvară (sfârșitul lunii mai până la mijlocul lunii iunie). Conform concluziilor, consumul general de alcool a crescut cu 19% în rândul adulților cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani; consumul de alcool a crescut, de asemenea, cu 17% în rândul femeilor și cu 10% în rândul adulților albi non-hispanici.

Consumul de băuturi a crescut cu 41% în rândul femeilor 

„Am avut informații despre persoanele care cumpără și consumă mai mult alcool, dar acestea sunt unele dintre primele informații bazate pe sondaje care arată cât de mult a crescut consumul de alcool în timpul pandemiei. Consumul de alcool poate avea consecințe negative semnificative asupra sănătății, astfel încât aceste informații sugerează o altă modalitate prin care pandemia poate afecta sănătatea fizică și mentală a americanilor”, a spus autorul studiului principal, Dr. Michael Pollard, despre descoperiri .

Autorii studiului au sugerat că cercetările ulterioare ar putea analiza dacă consumul de alcool continuă să crească sau nu în rândul adulților pe măsură ce pandemia continuă și dacă rezultatul este afectarea bunăstării psihologice și fizice.

La jumătatea lunii martie, când a fost declarată pandemia la nivel global, milioane de oameni au dat buzna în magazine pentru provizii. Vânzările de băuturi alcoolice în SUA au crescut cu 55% în săptămâna cu pricina, a raportat Nielsen.

Simona Halep și-a mărit averea, după calificarea în turul 3 la Roland Garros 2020

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre