Simona Ionescu / Redactor Șef

 Vedetă greu de recunoscut fără machiaj. Îi lipsește și altceva

 Vedetă greu de recunoscut fără machiaj. Îi lipsește și altceva
Așa cum toți știm, cunoaștem înfățișarea vedetelor cu machiaj profesionist realizat și, de multe ori cu greu le recunoaștem demachiate. E valabil deopotrivă în cazul vedetelor internaționale și autohtone.

Să fie curaj sau provocare, voi recunoașteți vedeta aceasta fără machiaj? Una din cele mai „stridente” vedete din România, stilist apreciat de altfel, s-a arătat lumii  în toată splendoarea ei, fără pic de make-up.

„Bună dimineața. Da, am o scamă. Și cearcăne. Și nu port machiaj”, a scris vedeta alături de o imagine în care ne arată exact cum se prezintă ea „pe persoană fizică”, dimineața, la trezire.

Dacă nu ar fi postat ea poza, n-ai fi știut cine este. Îi lipseau și penele și găina, care ar fi fost niște elemente categorice de identificare a personajului din fotografie.

Voi recunoașteți vedeta aceasta fără machiaj?

Iulia Albu s-a afișat fără strop de machiaj pe rețelele de socializare, blondina neavând nicio problemă să apară naturală la cei 39 de ani pe care-i are. Ea e cunoscută pentru aparițiile neobișnuite. Asortează ținutele extravagante cu make-up pe măsură, care, deseori, îi schimbau radical fizionomia. Acum a decis însă să le arate fanilor și lumii întregi cum arată ea când stă acasă.

Poate să vadă oricine, că Iulia Albu are mare grijă de frumusețea ei naturală. Dar și că are foarte mare încredere în ea dacă reușește să pozeze așa. În ciuda machiajului consistent pe care îl poartă ori de câte ori iese în public sau la televiziune, Iulia Albu, se vede, nu are nimic de ascuns. Vedeta aproape că nu are defecte la nivelul feței.

„Esti o frumusețe, nu ai nevoie de machiaj”, „Tot frumoasă ești”, sunt unele din mesajele primite. „Există în cultura urbană chestia aia, dacă adormi lângă o fata machiată, dimineața când te trezești și o vezi nemachiată s-ar putea să te sperii. Ei bine, în cazul Iuliei o să crezi ca ai adormit lângă un om și te-ai trezit lângă un înger”, i-a scris un fan.

Sursa foto: Instagram

Familia regală face front comun înaintea interviului-bombă al ducilor de Sussex, Harry și Meghan, cu Oprah Winfrey

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre