Vedeta în vârstă de 45 de ani arată în jur de 70 în campania de prevenire a malariei, după o manipulare digitală. El a filmat un scurt anunț pentru campania „Malaria Must Die, So Millions Can Live”, o cauză pe care „o are la suflet”.

În clip, versiunea lui David cu păr grizonat și bărbos le spune internauților că au învins în cele din urmă în anul 2050, în lupta cu malaria. Apoi se întoarce în prezent, oferind câteva statistici îngrijorătoare despre boala mortală.

„În acest moment, lupta este mai grea ca niciodată și ca tată, îmi frânge inima să știu că un copil moare la fiecare două minute din cauza malariei. Un viitor fără această boală este posibil în viața noastră. Trebuie să ne unim forțele și să le spunem liderilor noștri că nu ne vom opri până nu vom învinge. Alătură-te campaniei și distribuie videoclipul pentru a declara că malaria trebuie să moară, pentru ca milioane să poată trăi”, a spus David Beckham în videoclipul de pe Instagram.

David Beckham, membru fondator în proiectul „Malaria No More”

„Am lucrat cu Malaria No More UK din 2009, susținând campaniile și ajutându-i să lanseze o provocare. Campaniile lor utilizează întotdeauna creativitate și inovație pentru a atrage atenția asupra acestei problemei și sunt încântat, de asemenea, că am întâlnit unii dintre oamenii inspirați care lucrează din greu pentru a pune capăt acestei boli”, a declarat anterior vedeta.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține spusele Beckham despre mortalitatea infantilă din cauza bolii, spunând că majoritatea acestor decese au loc în Africa. Mai exact, 250.000 de copii mor pe acest continent de malarie, în fiecare an.

Pandemia Covid a văzut un retrograd în lupta împotriva acestei boli, un purtător de cuvânt al OMS declarând: „Apariția COVID-19 a arătat lumii cât de critice sunt sistemele noastre de sănătate. Este crucial ca în 2021 lumea să revină pe drumul cel bun spre atingerea obiectivelor existente de reducere a malariei pe măsură ce trecem de pandemie. Investind în lupta împotriva malariei, nu vom salva doar vieți care altfel s-ar pierde în urma acestei boli mortale; vom proteja, de asemenea, sistemele actuale de sănătate de alți viruși precum COVID-19”.

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp