Au fost nelipsiți din știrile mondene pe tema Bianca Drăgușanu, Loredana Chivu, una din fiicele lui Vadim Tudor și o nepoată de-a lui Țiriac, Delia și prietenii săi când a fost ziua artistei, și mulți alții. Ba chiar o deputată de Giurgiu, Elena Dinu, a fost organizatoarea petrecerii de majorat a fiului ei. S-a ales cu amendă consistentă din cei 45.000 de lei, cât s-a raportat de către Poliție că a fot cuantumul sancțiunilor. Acolo a fost nuntă, nu petrecere, dacă puștiul a avut 150 de invitați!
La aceste petreceri au fost însă și artiști, antamați de organizatori ca să cânte. Ei bine, și aceștia au fost amendați cu sume mari fiind prinși cu microfonul în mână, în plin spectacol. Și spun că nu prea știu de ce.
Numai în acest weekend, Poliția a comunicat că a amendat cu sume serioase petrecăreții și artiștii găsți în timpul raziilor.
O petrecere de majorat a fost spartă de polițiştii din cadrul DGPMB – Secția 5 Poliție în noaptea de 18-19 februarie în Bucureşti. Petrecăreţii s-au ales cu amenzi în valoare de 58.000 lei pentru încălcări ale prevederilor legale privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravențională în valoare de 1000 de lei pentru tulburarea liniștii publice, conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a anunţat Poliţia Capitalei. Aici se referă la artiștii care au cântat prea tare și au deranjat vecinii localului unde se chefuia: Adrian Minune și Tzancă Urganul.
O altă informare ne-a parvenit de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Ni s-a adus la cunoștință că poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.307 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală este de 913.950 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De ce amendează Poliția cântăreții
Adi Minune, Alex Velea, Antonia, Lino Golden, Puya,Florin Salam sunt doar unii dintre artiștii care au fost amendați pentru prestația artistică la astfel de petreceri. Am vrut să știm ce lege au încălcat ei, care au semnat un contract cu organizatorul petrecerii, fie el patronul localului sau un impresar.
De la Poliția Capitalei am primit următoarea informație:
„Toate persoanele care participă la un eveniment privat, inclusiv artiștii, pot fi amendați în calitate de participanți. Chiar dacă este un local sau o locuință, cum a fost cazul lui Adrian Minune. Petrecerile cu dans și cântăreți sunt interzise deoarece sunt considerate spectacole și încalcă legea în starea de alertă. Nu se păstrează distanțarea, conform legii.
La restaurant este permis să stai la distanța permisă de lege și să asculți muzică la boxe. Dacă te ridici de la masă și mergi la toaletă îți pui masca.
În localuri, patronii sunt amendați ca și organizatori și se pot alege cu dosar penal, iar artiștii pot fi amendați ca și participanți, dacă se apucă să cânte sau să danseze”. Aceasta este explicația oferită de Diana Sarca, de la Poliția Capitalei.
Bianca Drăgușanu se judecă cu Poliția
Bianca Drăgușanu a dat în judecată Direcția Generală de Poliție a Municipiului București după ce a fost amendată din cauza faptului că ar fi participat la o petrecere în timpul panedmiei de coronavirus.
Bianca susține că nu a încălcat nici o regulă pentru că a plecat de la localul respectiv înainte de ora 23:00, așa cum prevede legea.
Bianca Drăgușanu se judecă acum cu Poliția.
Bianca a susținut că nu mai era în club când a venit poliția în razie, la începutul lunii februarie. A spus chiar după ce a fost amendată, iar acum a trecut la acțiune.
Vedeta internetului a depus, joi, o acțiune în contencios la Judecătoria Sectorului 1. Prin ea cere anularea procesului verbal de contravenție din 6 februarie 2021.
În acea noapte, Bianca a pus pe pagina ei de Instagram o filmare cu ea și sora ei petrecând într-un club din zona Herăstrău. Se pare că cel care le filmase era „a treia persoană de la masă”, fostul iubit Gabi Bădălău. Acesta, neapărând în imaginea respectivă, nu a fost amendat.
Ce îi face Alexia lui Mario Fresh. Cântărețul este exasperat
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook