Simona Ionescu / Redactor Șef
Actul romantic care reunește atât de multe cupluri în filme celebre de Crăciun (și uneori în viața reală) are rădăcini în mitologia nordică, iar planta în sine a avut o semnificație culturală de mult mai mult timp.
În vremurile vechilor druizi (în jurul secolului al III-lea î.e.n.), vâscul era foarte apreciat pentru proprietățile sale de vindecare. A fost folosit pentru tratarea multor afecțiuni, dar faptul că a înflorit chiar și pe vreme aspră de iarnă i-a făcut pe oameni să creadă că ar putea vindeca infertilitatea.
Când se găsea vâsc crescând în stejari, ei organizau o ceremonie religioasă care presupunea tăierea plantelor și sacrificarea a doi tauri albi în speranța că zeul lor va binecuvânta fructele de vâsc. Boabele ar fi apoi folosite pentru a crea un elixir despre care se credea că vindecă toate otrăvurile și face orice persoană sau animal fertil.
Obiceiul cu sărutarea nu a avut loc decât la secole distanță (în Evul Mediu), când scandinavii au împărtășit poveștile zeilor nordici. După cum spune mitul, Odin, zeul înțelepciunii și soția sa Frigg au avut un fiu pe nume Baldur, care a fost profețit să fie ucis. Frigg s-a întâlnit cu toate viețuitoarele (plante și animale) îndemnându-le să nu-i facă rău fiului ei. Zeul răului Loki a folosit atunci un vâsc pentru a forja sulița care l-a doborât pe Baldur. Lacrimile pe care Frigg le-a plâns asupra fiului ei au devenit fructele de pădure care pot fi găsite pe vâsc și a decis din acea zi că planta nu va mai fi folosită niciodată ca armă. În schimb, ar fi un simbol al iubirii și a jurat să ofere un sărut oricui stă sub ea. În această perioadă, oamenii ar sta sub vâsc încercând să se împace după o ceartă.
Nu este clar cum sau când vâscul a intrat pentru prima dată în festivitățile de Crăciun, dar prima sa mențiune pare să provină din operele lui Charles Dickens și Washington Irving. Dickens menționează sărutul sub vasc în The Pickwick Papers, iar Ajunul de Crăciun al lui Irving a oferit ceva mai multe detalii.
Oamenii își decorau casele cu panglici, ornamente și (desigur) vâsc. Regula era că, dacă o tânără femeie era prinsă sub una dintre aceste ornamente, nu putea refuza un sărut sau altfel nu se căsătorea în anul următor. Se obișnuia, de asemenea, să se smulgă câte un fruct de pe vâsc la fiecare sărut care apărea sub el.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
