De ce s-au întâlnit Reghe și Gigi Becali
După ce Laurențiu Reghecampf Gigi Becali a fost văzut la „Palatul” lui Gigi Becali, au apărut speculațiile. Cei doi au petrecut ore bune împreună, dând de înțeles că pun la cale o viitoare colaborare. Anamaria Prodan Reghecampf Gigi Becali a dezvăluit scopul întâlnirii.
Pe internet și prin presă circulă de ceva vreme zvonuri cum că Reghecampf ar putea reveni la FCSB. Se pare că acestea au fost demontate, întâlnirea dintre Reghe și latifundiarul din Pipera fiind una amicală. Revenirea lui Reghecampf la FCSB nu este posibilă în acest moment.

„Suntem prieteni. De familie. Când venim în țară, trecem mereu să-l vedem pe Gigi. Să-l salutăm. Ce e așa greu de înțeles? Mereu, de ani buni, lumea tot face speculații. Suntem ca o familie și este firesc să ne vedem și să ne salutăm”, a spus Anamaria Prodan, pentru digisport.ro.
De asemenea, a mai declarat că Reghe va lua o decizie cu privire la semnarea unei echipe după ce va reveni în țară. Momentan, familia Reghecampf se află în vacanță, în casa lor din Statele Unite ale Americii.
Rebecca, fiica cea mare a impresarei a studiat moda New York şi s-a mutat la Milano, ca să studieze designul. Rebecca s-a numărat printre modelele care au făcut parte din show-ul lui Cătălin Botezatu de la Paris, dar și din alte locații.

Vara trecută, Anamaria Prodan a devenit membru în consiliul de administrație de la FC Hermannstadt, dar s-a implicat financiar la formația din Sibiu. Rebecca Dumitrescu Prodan a devenit numărul 1 în conducerea clubului, așa cum a anunțat mama sa: „Este cea mai tânără conducătoare din Liga 1, la 21 de ani”.
La majorat, Rebecca a primit cadou de la mama sa o mașină de lux. Cu același cadou de majorat s-a ales și Luca, fiul cel mare al lui Reghecampf, care, vara ce a trecut, a primit o Toyota. Acesta locuiește cu mama sa, în Germania.
Întâlnirea dintre Reghecampf și Gigi Becali a stârnit curiozitatea fanilor și a presei. Conform declarațiilor Anamariei Prodan, întâlnirea Reghecampf Gigi Becali nu avea legătură cu o posibilă revenire la FCSB, cum circulau pe rețele. Cei doi și-au confirmat doar relația amicală, iar Reghecampf Gigi Becali au petrecut ore în discuții personale, departe de speculațiile transferurilor și colaborărilor profesionale care agitaseră internetul. Corina Caciuc, gest emoționant pentru Reghecampf. Așa îi arată cât de mult îl iubește – Video.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook