De la Scandalul amoros s-a ajuns la Triunghiul amoros care anunță film, teatru, „șoc și groază”. Lia Bugnar face dezvăluiri

De la Scandalul amoros s-a ajuns la Triunghiul amoros care anunță film, teatru, „șoc și groază”. Lia Bugnar face dezvăluiri
Lia Bugnar e un artist extraordinar, dar și o femeie pe cinste. Chiar dacă s-a despărțit de Anghel Damian, ea își vede de treabă.

Pe Lia Bugnar o amuză tot ce e legat de despărțirea de fostul iubit, Anghel Damian. În plus, ea e scenaristă în serialul „Clanul”, unde regizor este fostul iubit și joacă și Theo Rose.

De la Scandalul amoros s-a ajuns la Triunghiul amoros care anunță film, teatru, „șoc și groază”. Lia Bugnar face dezvăluiri

Liei Bugnar nu îi pasă de ce zice lumea și chiar se amuză de așa zisul scandal, cauzat de relația fostului ei iubit, regizorul Anghel Damian, cu cântăreața Theo Rose. Pentru că nimeni nu a înșelat, iar relația ei cu Anghel, ca și cea a artistei cu nepotul lui nea Mărin s-au terminat dinainte ca actorul și cântăreața să formeze un cuplu.

Cele două femei nu doar că lucrează împreună la filmul Clanul, dar și se respectă pentru că nu au nimic de împărțit. În plus, Theo a fost prima care a mărturisit că problemele ei cu Alex Leonte nu au avut nici cea mai mică legătură cu Anghel Damian. Din ultima postare a Liei reiese clar că se distrează, demonstrându-le tuturor că este o femeie pe cinste, cu multă tărie de caracter.

Iar din toată tevatura asta cu trădarea în dragoste toată lumea s-a ales cu mediatizarea noului serial de la ProTv, Clanul. Vorba-ceea, acolo unde dragoste nu mai e, măcar o promovare să iasă!

„Dacă sare cămașa pe român să știe ceva despre mine, acolo-i locul unde poate afla”

„Șoc și groază! Lia Bugnar are spectacol la sala mare a TNB pe data de 23 august la ora 20. Vedeta face acolo mărturisiri complete în legătură cu scandalul care a pus pe jar jurnalismul serios din Romania. Nu rata! Află ce crede vedeta despre toate acestea! „Ce avem noi aici?” de Lia Bugnar, cu Carmen Tanase, Maria Obretin, Marius Manole.

P.S. Lăsând sarcasmul la o parte, cel mai cinstit demers al meu este teatrul. Dacă sare cămașa pe român să știe ceva despre mine, acolo-i locul unde poate afla. Contra unei sume deloc modice, prețul biletului. Link în comentarii. Fotografie de Marius.”, a scris Lia Bugnar, plină de umor, pe Facebook.

Sursă foto: facebook