Îndrăgita actriță Ilona Brezoianu se va alătura echipei iUmor pe parcursul întregului sezon, la Antena 1. Dacă nu știți de unde să o luați, vă amintim roastul făcut la finele anului, când l-a întrebat pe Bendeac ce ar fi zis dacă-i spunea că e însărcinată și îi arăta un test cu două linii. O mai știți din serialul Mangalița, care a și făcut-o celebră.
Debutul sezonului 12 iUmor vine cu noutăți și în culisele emisiunii iUmor. Dan Badea, unul dintre prezentatorii emisiunii, a fost nevoit să se carantineze în vacanța exotică în care se afla alături de soția sa. Întrucât filmările iUmor erau pe cale să înceapă, cea care a răspuns invitației de a prezenta emisiunea alături de Șerban Copoț a fost Ilona Brezoianu.
De ce a venit Ilona la iUMor
Actrița a declarat: „Îmi place foarte mult idea de a prezenta iUmor, mai ales că eu și Șerban am mai prezentat împreună o emisiune (pe care nu că zic eu, dar e musai să o urmăriţi din 16 februarie, la Antena 1) și avem o chimie, chiar dacă am filmat un singur sezon la Stand-up Revolution. Mă bucur mult că m-am întâlnit cu Mihai într-un alt context față de cum îl știam până acum.
Un alt element surpinzător pentru toată lumea este felul în care arăt în cadrul acestei emisiuni, s-au făcut și glume pe acest subiect, că sunt mai elegantă ca niciodată. Mi-e dor de Dan Badea în emisiunea asta și sigur el este cel mai potrivit acestui context, dar am zis să fac o faptă bună și să îl ajut la nevoie, așa că o să vin cu ceva în plus pentru cei de acasă.
Sper ca prezența mea aici să fie o surpriză plăcută pentru telespectatori și aș vrea să fac schimb cu Dan, când se întoarce el la emisiune să plec eu în vacanță într-o țară exotică”.
Deoarece Ilona s-a integrat foarte bine în echipa iUmor, aceasta va fi alături de Dan Badea și Șerban Copoț, dar și alături de cei patru jurați ai emisiunii pe tot parcursul sezonului 12.
Marea surpriză iUmor 12
Așteptarea a luat sfârșit. iUmor 12 se anunță a fi un sezon complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, mult așteptatul sezon 12 va aduce un al patrulea jurat la pupitru. Acesta va fi o surpriză şi pentru juraţi, nu doar pentru telespectatori, care vor descoperi în fiecare ediţie cine le va fi coleg de juriu în ziua respectivă.
Pentru acest sezon, Delia, Cheloo, Mihai Bendeac și juratul surpriză al fiecărei ediții se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook