Dezvăluiri șocante. Pedofilul Epstein le obliga pe supermodelele de la Victoria’s Secret să se dezbrace și…

Dezvăluiri șocante. Pedofilul Epstein le obliga pe supermodelele de la Victoria’s Secret să se dezbrace și…
Dezvăluiri șocante continuă să iasă la iveală la trei ani de la moartea miliardarului pedofil Jeffrey Epstein. Acesta ademenea modelele care voiau să ajungă la Victoria's Secret, grație unei legături de prietenie cu fondatorul celebrei companii, Les Wexner.

Un nou documentar dezvăluie faptul că fondatorul companiei și pedofilul Jeffrey Epstein au fost prieteni apropiați timp de 20 de ani, locuind pe aceeași moșie, scrie publicația The Sun.

Conform aceleași surse, Epstein, care s-a spânzurat în 2019, în timp ce aștepta să fie judecat pentru mai multe infracțiuni sexuale, s-a folosit de relația sa cu firma de lenjerie pentru a achiziționa modele tinere.

Mai mulți foști directori de la Victoria’s Secret au afirmat că Wexner era conștient de stilul prietenului său, însă, totodată, susține că nu știa de activitățile infracționale.

Documentarul în care apar aceste dezvăluiri se numește „Victoria’s Secret: Angels and Demons”. Producția are trei parți, în cadrul cărora foste modele povestesc cum s-au întâmplat „lucrurile rele” în spatele podiumului de prezentare. „Toată lumea ar fi închis ochii deoarece se câștiga foarte mulți bani”, au spus victimele.

Cel mai de încredere om al magnatului vestimentar

Pe lângă faptul că modelele „nu mâncau” pentru că erau încurajate să fie „imposibil” de subțiri, ar mai fi fost și abuzate de către Epstein.

Din poziția celui mai de încredere om cu bani al magnatului vestimentar,  Epstein și-a perimis o serie de gesturi obscene. Wexner îl descria ca fiind „foarte inteligent, cu o combinație de judecată excelentă și standarde neobișnuit de ridicate”. De asemenea, el este întotdeauna cel mai loial prieten.”

La un moment, prin natura prieteniei stânse, Wexner i-a vândut lui Epstein avionul său privat la un preț avantajos, cât și casa din Manhattan. Avionul avea să fie ulterior poreclit Lolita Express pentru că a fost folosit pentru a face trafic cu fete tinere în SUA.

I-a dat 100 de dolari și a început să o atingă

Alicia Arden, model de lenjerie intimă și actriță care a apărut în Baywatch, a povestit că a fost ademenită la un hotel din Santa Monica, pentru a-l întâlni pe Epstein, în 1997. Acesta i-ar fi spus că lucrează pentru Victoria’s Secret ca să o convingă să vină.

Însă în timpul întâlnirii de afaceri, lucrurile au luat o întorsătură șocantă. Epstein i-a cerut să se dezbrace de lenjeria intimă, i-a dat 100 de dolari și a recurs la gesturi obsene. „Îmi atingea fundul”, ar fi declarat Alicia, conform sursei citate. Ea a depus o plângere la poliție, dar nu s-a luat nicio măsură împotriva lui Epstein.

 

„Îmi amintesc că eram pe platourile de filmare și o fată spunea «Mi se cere să merg să-l văd pe Jeffrey Epstein pentru Victoria’s Secret»”, a povestit Frederique van der Wal, un vechi model  al companiei.

Se pare că multe dintre tinere erau aduse cu alt scop în SUA, sub paravanul unor activități de modeling.

Epstein s-a sinucis în 2019 în celula sa din penitenciarul din Manhattan, SUA, în timp ce aștepta să fie judecat. Miliardarul fusese arestat pentru exploatare sexuală şi grup infracțional în vederea exploatării sexuale a unor minore.