Simona Ionescu / Redactor Șef

Super rețetă: Plăcintă mediteraneană cu mălai. Cele mai bune arome, amestecate

Super rețetă: Plăcintă mediteraneană cu mălai. Cele mai bune arome, amestecate
Plăcinta cu mălai e o rețetă tradițională românească. Unii spun că e o invenție a sărăciei. Mediteraneenii au dus rețeta la alt nivel.

Plăcinta mediteraneană cu mălai amestecă cele mai bune arome într-un preparat chiar amuzant de făcut. Arată sofisticat, dar este extrem de ușor de preparat. Uleiul de măsline și mălaiul îi dau o culoare aurie bogată și o textură ușoară. Este fără gluten și se servește cu frișcă sau smântână bătută, mai bine, sau chiar cu iaurt grecesc, pentru a echilibra dulceața caramelului.

Ingrediente pentru Plăcintă mediteraneană cu mălai

  • 110 ml ulei de măsline
  • 100 g zahăr tos (alb fin)
  • 70 g miere fluidă
  • 4 ouă medii + 1 gălbenuș
  • 200 g migdale măcinate
  • 80 g mălai (ideal din cel care se gătește ușor)
  • 1/2 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță sare de mare
  • Coaja rasă de la 4 lămâi eco
  • 100 g iaurt grecesc
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • Frișcă, smântână bătută sau iaurt gras pentru servire

Bază de caramel

  • 200 g zahăr tos
  • 2 linguri frunze de cimbru proaspăt
  • Un praf de sare

Sirop

  • 100 ml suc de lămâie
  • 50 g zahăr tos

Mod de preparare

Se preîncălzește cuptorul la 170°C, apoi se unge și se tapetează o tavă rotundă de 23 cm (9 inch) cu hârtie de copt. Într-un bol mare, se bat cu telul: uleiul de măsline, zahărul, mierea, ouăle și gălbenușul. Apoi se adaugă: migdalele măcinate, mălaiul, praful de copt, bicarbonatul, sarea și coaja de lămâie. În final, se încorporează iaurtul grecesc și extractul de vanilie, amestecând până când se obține un aluat omogen.

Pentru caramel, într-o cratiță medie, la foc mediu-mare, se pune zahărul pentru caramel și se lasă să se topească până capătă culoarea unei Coca-Cola.

Rotiți cratița pentru a uniformiza caramelul și, dacă e nevoie, folosiți o lingură de lemn pentru a sparge eventualele bucăți de zahăr nedizolvat.

În final, se toarnă caramelul în tava pregătită, acoperind hârtia de copt. Se înclină tava pentru a acoperi uniform, inclusiv marginile verticale. Apoi, se presară frunzele de cimbru peste caramel. Abia după aceea se toarnă deasupra compoziția de tort și se dă la cuptor pentru 45-48 de minute, pe raftul din mijloc. Este gata când o scobitoare introdusă în mijloc iese aproape curată.

În timp ce tortul se coace, se amestecă sucul de lămâie cu zahărul pentru sirop. Când scoateți din cuptor prăjitura mediteraneană cu mălai, se toarnă imediat siropul deasupra, lăsându-l să se absoarbă. După ce siropul a fost integrat, prăjitura se răstoarnă cu grijă pe un platou și se lasă să se răcească cel puțin 10 minute înainte de a îndepărta hârtia de copt.

Prăjitura mediteraneană cu mălai se servește caldă sau la temperatura camerei, cu o lingură de frișcă, iaurt grecesc sau smântână bătută deasupra.

Sursa foto: Instagram

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *