Simona Ionescu / Redactor Șef

Divorț-surpriză în familia Antena 1. Fostul mire e pur și simplu șocat de ce întorsătură a luat viața lui

Divorț-surpriză în familia Antena 1. Fostul mire e pur și simplu șocat de ce întorsătură a luat viața lui
După doar o lună de când s-au căsătorit, câștigătorii marelui premiu Mireasa, sezonul șase, și-au spus adio. Au făcut nunta doar pentru bani?

Miruna și Cosmin, unii dintre cei mai iubiți concurenți ai ultimului sezon al emisiunii „Mireasa”, au decis să meargă pe alt drum.

„Am trăit într-o bulă”

Există și o concluzie pentru care cei doi spun că au ales să se despartă: „Am trăit într-o bulă”. Cea care a dat vestea tristă a fost Miruna pe contul său de socializare care susține că odată ce au ajuns în lumea reală și-a dat seama că lucrurile nu stau așa cum a crezut.

„Știu că am fost cam absenți din online eu și Cosmin, însă acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că, din păcate, am ales să mergem pe drumuri separate. Este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele pentru acest anunț, știu că există foarte mulți oameni care ne iubesc și au crezut în relația noastră, îmi pare nespus de rău să vă anunț tristul adevăr.

Nu mă interesează de restul care se vor bucura sau cât de mult și rău se va discuta pe acest subiect, vreau doar să înțelegeți că nu doresc să dezbat subiectul, nu voi răspunde la mesaje sau comentarii, va urma o perioadă dificilă pentru amândoi.

„E nevoie să iubesc și eu la fel de mult ca să putem funcționa și ca el să fie fericit alături de mine”

De asemenea, vreau să fie clar un singur lucru pentru toată lumea: Cosmin este un om minunat, cum greu găsești în zilele noastre, nu mi-a greșit cu absolut nimic, însă din păcate cât am trăit izolați în emisiune am fost ca într-o bulă, iar când bula s-a spart, la scurt am realizat că nu e suficientă doar iubirea intensă, ci că e nevoie să iubesc și eu la fel de mult ca să putem funcționa și ca el să fie fericit alături de mine.

Banii sunt un blestem atunci când nu vin pe merit sau prin muncă

Nu mă simt capabilă să continui, nu dorim să tragem de o căsnicie de dragul acestui premiu, banii sunt un blestem atunci când nu vin pe merit sau prin muncă, de aceea nu jucăm un rol doar pentru a intra în posesia banilor câștigați din emisiune.

Nu dorim să ne mințim pe noi, sufletele noastre și nici pe voi cei care ne-ați privit, susținut, iubit… E un moment greu pentru toată lumea și sperăm să fim înțeleși că nu suntem în stare să discutăm pe acest subiect. Mie una îmi pare extrem de rău, dar nu pot continua o căsnicie în care nu sunt capabilă să ofer iubirea enormă pe care o primesc… Cosmin este și va rămâne omul meu bun…”, a declarat Miruna în mediul online.

Prima reacție a lui Cosmin, după ce Miruna a anunțat divorțul

N-a durat mult și a venit și reacția lui Cosmin, care a afirmat că totul este adevărat și motivul divorțului a fost unul extrem de important, despre care va vorbi la momentul potrivit. „Mă simt dator să vă anunț că este adevărat ceea ce a scris Miruna.


Cu mențiunea că între noi a intervenit un motiv de divorț extraordinar de important, peste care eu nu pot trece! Îmi pare rău că nu vă pot răspunde la mesaje, dar veți afla mai multe în următoarele zile, pentru că eu momentan nu sunt într-o stare tocmai bună și sper să mă înțelegeți! Mulțumesc!”, a scris Cosmin, pe contul personal de Instagram.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre