Simona Ionescu / Redactor Șef

Documentar: Picturile antice dovedesc existența unor ființe din alte lumi. După ce privești imaginile vei înțelege

Documentar: Picturile antice dovedesc existența unor ființe din alte lumi. După ce privești imaginile vei înțelege
Civilizațiile antice au lăsat în urmă numeroase petroglife (simboluri în piatră) și picturi rupestre bizare. Despre cele care înfățișează ființe stranii, nenaturale, unele îmbrăcate în „costume spațiale” unuii cercetători spun că vorbesc despre „vizitatori din ceruri”.

Analiza unor picturi rupestre și petroglife de pe toată planeta arată că oamenii din cele mai vechi timpuri au relatat diverse evenimente importante reprezentate prin entități care nu par a fi umane. Cel mai fascinant aspect este faptul că, deși aceste petroglife se găsesc la distanțe de mii de kilometri depărtare, „oaspeții misterioși” sunt înfățișați aproape identic.

Oare strămoșii care au cioplit sau pictat aceste reprezentări au văzut aceste ființe? Sau sunt personaje din vise, reprezentări ale unor zei închipuiți? Care este originea acestor siluete?

Admirați câteva dintre cele mai ieșite din comun descrieri ale „anomaliilor” descoperite până acum!

Picturile rupestre descoperite în Australia

Unele dintre cele mai interesante picturile rupestre sunt cele descoperite în Kimberley, Australia, în 1838. Acestea reprezintă niște creaturi ciudate, denumite „wandjina”, iar unii cercetători sugerează că misterioasele opere de artă ar putea avea o vechime de peste 100.000 de ani. Legendele locale spun că aceste ființe stranii le-au adus oamenilor civilizația și prosperitatea și că au venit din ceruri.

Cel mai impresionant este faptul că totemul „wandjina” era un șarpe cu pene, ceea ce aduce aminte de zeul Quetzalcoatl, din mitologia aztecă, care era reprezentat printr-un șarpe cu pene.

Însă și mai fascinante sunt picturile care înfățișează niște figuri umanoide ciudate, fără guri, cu ochi negri uriași și fețe albe și palide, înconjurate de halouri ciudate. Unii cercetători au spus că ar fi reprezentări ciudate ale unor ființe umane și bufnițe gigantic, în timp ce alții avansează teoria astronauților antici, adică niște ființe care ar fi vizitat Pământul în trecutul îndepărtat.

Picturile rupestre din India

În India, cercetătorii au descoperit în peșterile de lângă orașul Charama, districtul Kanfer, mai multe opere de artă antice stranii, care datează de acum 10.000 de ani. Ele au fost interpretate ca fiind ființe din alte lumi, dar și ca obiecte în formă de discuri. Un arheolog crede cu tărie că aceste picturi rupestre reflectă faptul că acum 10.000 de ani oamenii știau că nu suntem singuri în univers.

„Picturile sunt făcute în culori naturale, care abia dacă au pălit puțin, în ciuda trecerii atâtor ani. Figurile ciudate sunt înfățișate ținând în mâini niște obiecte ca niște săbii și sunt lipsite de trăsături clare. Notabil este faptul că le lipsesc nasul și gura. În câteva dintre imagini, sunt înfățișate purtând costume spațiale.”, a spus  arheologul J. G. Bhagat.

Astronauții antici chiar au existat?

Operele de artă antice descoperite în regiunea Tassili n’Ajjer din Algeria par a înfățișa niște creaturi misterioase cu căști, mănuși și costume caudate, picture despre care se crede că ar exista de acum 10.000 – 15.000 de ani.

Pe lângă numeroasele opere de artă cioplite în stâncă, s-au găsit reprezentări de girafe, struți, elefanți, aligatori și hippopotami, lucru ce demonstrează că regiunea Saharei era plină de viață în trecutul foarte îndepărtat.

Lucrul cel mai greu de înțeles îl constituie reprezentările misterioase ale unor ființe care au căști și costume, ceea ce seamănă cu astronauții zilelor moderne. Întrebările cercetătorilor sunt îndreptățite: De ce ar fi pictat locuitorii antici din Tassili n’Ajjer figuri umanoide cu căști și costume spațiale dacă nu ar fi văzut cu adevărat așa ceva?

Petroglifele din Toro Muerto – Peru

Opere de artă misterioase pot fi găsite și în Peru, în genul unor inscripții care acoperă o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați. Cele mai interesante inscripții de la Toro Muerto sunt cele care înfățișează creaturi ce nu par a fi în întregime umane.

Și mai fascinant este faptul că unele dintre petroglifele de la Toro Muerto seamănă în mod bizar cu picturile din Australia. Ființele reprezentate la Toro Muerto au atribuite neobișnuite, precum antenele din vârful capului.

Petroglifele din Armenia

Fascinant este și un sit antic descoperit în Armenia, pentru că mulți cercetători susțin că este mai vechi și decât situl de la Stonehenge, din Anglia, și decât Piramidele din Egipt.

Acest complex antic are o suprafață de șapte hectare și conține numeroase gravuri neînțelese, create de civilizațiile din regiune cu mii de ani în urmă. Câteva dintre aceste gravuri înfățișează ființe cu capete alungite și ochi migdalați, figuri asemănătoare cu reprezentările moderne ale așa-zișilor extratereștri cu pielea gri.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre