Celebra Margaret Lake, cunoscută mai bine drept „Mystic Meg”, era celebră nu doar în țara sa, Marea Britanie, ci în toată lumea. Jurnaliştii de la BBC relatează că Margaret Lake a murit în cursul dimineţii de joi, la vârsta de 80 de ani, după ce luna trecută a fost internată în spital, fiind bolnavă de gripă.
„Fără nicio îndoială, a fost cel mai faimos astrolog al Marii Britanii. Nimeni nu s-a apropiat de Meg în acest sens. A fost urmărită de milioane de oameni în această țară, dar și în întreaga lume. A devenit chiar parte din limba engleză – dacă un politician, cineva din showbiz sau oameni obișnuiți de pe stradă primesc o întrebare dificilă, vor spune „Cine crezi că sunt eu, Mystic Meg?” Asta arată ce impact a avut”, a fost mesajul transmis imediat de către Dave Shapland, agentul cunoscutului astrolog.
„Este o veste devastatoare. Am pierdut un simbol. Timp de mai bine de două decenii, Mystic Meg a fost o rubrică de neratat și a consolidat-o ca fiind cel mai faimos astrolog din Marea Britanie. A fost o adevărată profesionistă ale cărei îndrumări i-au ajutat zilnic pe cititorii noștri – sacul nostru poștal stă mărturie”, a adăugat şi Victoria Newton, editor la The Sun.
Cine a fost celebra astroloagă Mystic Meg
Mystic Meg, celebră pentru horoscopul din celebrul ziar The Sun, era urmărită inclusiv pentru predicţiile de la Loteria Naţională.
Născută în 1942 în Lancashire, Margaret Lake a devenit cunoscută pentru că a prezentat „Mystic Meg Predicts” la Loteria Națională din 1994 până în 2000, pe postul de televiziune BBC One. În cadrul acelui segment tv, Mystic Meg făcea o lectură de 45 de secunde în care încerca să prezică fapte despre viitorul câștigător al loteriei, înainte de extragerea numerelor.
Timp de peste două decenii, Margaret Lake a realizat horoscoapele publicate de ziarul The Sun. De-a lungul anilor, ea a lansat şi mai multe cărți, inclusiv „Mystic Meg’s Astrolife” și „Mystic Meg’s Lucky Numbers For Love Life And The Lottery” (Numerele norocoase pentru dragoste și loterie – n.r.). A fost, de asemenea, astrolog pentru tabloidul News of the World până la dispariția acestuia, în 2011. De asemenea, predicțiile sale au apărut și în publicații din Australia și Statele Unite ale Americii.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook