Doliu în lumea muzicală. Un celebru artist a murit pe scenă, în timpul concertului. Imagini cu puternic impact emoțional

Doliu în lumea muzicală. Un celebru artist a murit pe scenă, în timpul concertului. Imagini cu puternic impact emoțional
În timp ce lumea artistică autohtonă încă deplânge moartea lui Nosfe de la Șatra Benz, și comunitatea internațională a intrat în doliul. Alt celebru artist a murit, tot de infarct, pe scenă. Este vorba de haitianul MIkaben.

Artistul haitian Mikaben, în vârstă de 41 de ani, s-a prăbușit în fața zecilor de mii de spectatori parizieni veniți la concertul său și a murit. El a făcut un stop cardiac în timpul spectacolului.

Originar din Haiti, Michael Benjamin, alias Mikaben, și-a pierdut viața în timpul unui concert susținut sâmbătă seara la Paris. Acesta a fost văzut de fanii lui prăbușindu-se chiar în timp ce încerca să părăsească scena, după ce i s-a făcut, brusc, rău.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by REFORMA (@reforma)

Concertul avea loc pe Accor Arena, în estul capitalei Franței, în fața a 20.000 de spectatori.  Mikaben a fost invitat ca parte a grupului de artiști Carimi din Haiti.

Artistul „a murit după ce a suferit o criză pe scenă și în ciuda eforturilor serviciilor de urgență”, au transmis reprezentanții sălii de spectacol pe pagina de Twitter.

Soția lui Mikaben este în stare de șoc

În înregistrările video apărute pe Internet se poate observa că artistul haitian interpreta o melodie, după care s-a întors brusc. El a vrut să părăsească scena, dar cade și e solicitat ajutorul medicilor. Când ajung aceștia, nu pot decât să constate decesul artistului.

Vanessa, soția lui Michael Benjamin, care este în prezent însărcinată, le-a transmis fanilor artistului că are nevoie de intimitate în aceste grele momente din viața ei: „Nu sunt în stare să vorbesc. Mi-am pierdut cealaltă jumătate și nu am cuvinte”, a fost mesajul scris de Vanessa Benjamin pe rețelele de socializare, conform The Guardian.

Amintim că în noaptea de sâmbătă spre duminică a decedat și îndrăgitul rapper autohton Nosfe. Acesta, arată apropiații săi, ar fi suferit un infarct, în somn. Moartea artistului a fost anunțată duminică seara, pe rețelele se socializare. Nosfe avea 37 de ani și era, de asemenea, căsătorit.

Sursa foto: Instagram