A murit jurnalistul Horia Alexandrescu, la vârsta de 74 de ani. Suferea de cancer la plămâni, descoperit recent. Horia Alexandrescu a fost ziarist, director și fondator al multor ziare din peisajul media de după 1989. „Tata a plecat”, a scris Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului, luni dimineață, pe contul de Facebook.
A murit jurnalistul Horia Alexandrescu
Horia Alexandrescu s-a născut la 9 aprilie 1947, în București și a fost ziarist, director de presă și fondator al unor gazete în peisajul media de după anul 1989. El a fost autor pentru 6 volume de publicistică, moderator al mai multor emisiuni de televiziune, președinte al Fundației Române pentru Jurnalism.
Jurnalistul Horia Alexandrescu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică, din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”. A debutat în presă în anul 1971 la ziarul Sportul, iar apoi devine redactor al acestei publicaţii. Din anul 1977 scrie la Scânteia Tineretului, iar din 1989 activează la secţia sport a Tineretului Liber. După anul 1989 este secretar general de redacţie la Tineretul Liber, iar apoi redactor-şef adjunct la aceeaşi publicaţie, o surtă perioadă de timp. A simțit că e momentul presei private și a plecat să facă un ziar. În anul 1990 a înfiinţat „Sport Star”, un ziar de sport care nu a răzbit în noianul de cotidiane generaliste care apăruseră imediat după revoluție.
„ A fost primul ziarist modern”
În toamna anului 1990, alături de Adrian Sârbu şi de alţi 5 jurnalişti a fondat cotidianul Curierul Naţional, fiind totodată şi directorul general al publicaţiei. În 1992, vinde toate acţiunile pe care le avea la Curierul Naţional, iar în 1993 părăseşte ziarul înfiinţat în 1990 şi pune bazele unui nou cotidian, Cronica Română, la care este şi director general. Părăseşte acest ziar în anul 2001 şi înfiinţează cotidianul Independent.
În 2004 a realizat şi moderat o emisiune la Televiziunea Română, „Cafeneaua politică”, emisiune premiată cu Premiul pentru jurnalism „Pamfil Şeicaru”. În 2009, o emisiune cu acelaşi titlu, Cafeneaua Politică, este moderată de Horia Alexandrescu la postul de televiziune OTV.
Foștii colegi și colaboratori au transmis mesaje emoționante.
„Horia Alexandrescu a făcut primul ziar nou, modern, după revoluție. Curierul Național. Am lucrat cu el. S-a supărat pe mine când, într-o săptămână în care el fusese într-o delegație, eu am ales să plec la Gazeta Sporturilor. Peste ani, într-o deplasare alături de Guvernul României la care am fost împreună, l-am admirat cu voce tare, căci era alături de fiica sa, tânără jurnalistă, care reprezenta altă publicație:
„Ce frumos, maestre, tată și fiică jurnaliști!”. Fiica mea avea vreo 16 ani pe-atunci, și nu știam încă ce drum va alege în viață. Aseară, urmărind emisiunea Ancăi, i-am amintit fiicei mele, acum jurnalist de televiziune, episodul. Am vorbit, așadar, aseară, ultima dată despre Horia la prezent. De azi, nu mai e… Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanțe, Anca Alexandrescu”, a scris Inocențiu Voinea.
Simona Ionescu, redactor șef Evenimentul zilei și Rețete și Vedete: „Câteodată, Dumnezeu ne trimite parcă semne. Știam că Horia este bolnav, mai vorbisem cu Anca Alexandrescu despre asta. Ieri, parcă am avut o premoniție. I-am dat Ancăi mesaj nu să o întreb de interviul la care urma să vină Liviu Dragnea, nu să întreb câte ore va ține emisiunea… Am întrebat-o doar Ce face Horia? Nu mi-a răspuns și m-am gândit, firesc, că e ocupată cu emisiunea de seară. De fapt, în sufletul ei era furtună. Dar pe parcursul orelor în care s- aflat în studio nimeni nu a sesizat la ea nicio cădere. Condoleanțe, Anca! Tu ai pierdut un tată care te iubea și era mândru de tine, presa a pierdut un profesor care a format mulți ziariști la gazetele pe care le-a înființat”.
Sursa foto: Facebook
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook