Simona Ionescu / Redactor Șef

Doliu teribil în muzica mondială. Un artist care a făcut istorie s-a stins prea repede

Doliu teribil în muzica mondială. Un artist care a făcut istorie s-a stins prea repede
În ultimele zile artiștii au căzut ca secerați. Astăzi, moartea unui alt mare cântăreț a zguduit lumea.

E doliu teribil în muzica mondială, după ce Astro, unul dintre fondatorii grupului reggae britanic UB40, a murit sâmbătă. Artistul avea doar 64 de ani, informează AFP.

„Suntem complet devastaţi şi cu inimile frânte de durere vă anunţăm că mult iubitul nostru Astro a murit astăzi după o scurtă suferinţă. Lumea nu va mai fi niciodată la fel fără el”, a anunţat pe Twitter, sâmbătă seară, grupul său actual, UB40 featuring Ali Campbell & Astro.

Fostul său grup, UB40, a confirmat informaţia referitoare la decesul muzicianului britanic. Astro, al cărui nume real era Terrence Oswald Wilson, a cântat alături de UB40 până în 2013, când s-a alăturat unei alte trupe.

Serviciile secrete britanice au monitorizat trupa

Trupa raggae UB40 s-a înființat în anul 19878, în Birmingham. Numele acestui grup face trimitere la formularul folosit în Marea Britanie de persoanele fără  loc de muncă, pentru obținerea unui ajutor social – Unemployment Benefits, Form 40. Formația a devenit celebră graţie unor piese de mare succes precum „Red Red Wine” şi „Can’t Help Falling In Love”.

„Red Red Wine” este de fapt un cover UB40 din repertoriul lui Neil Diamond. Această melodie a propulsat grupul în fruntea clasamentelor muzicale de la sfârşitul anilor 1980 şi s-a vândut în peste 100 de milioane de copii la nivel mondial.

Anul acesta, toboşarul Jimmy Brown a declarat pentru cotidianul The Guardian că grupul UB40 a fost monitorizat de serviciile de informaţii interne din Marea Britanie. „MI5 ne-a pus telefoanele sub ascultare şi ne-a monitorizat locuinţele. Noi nu plănuiam o revoluţie, dar dacă ar fi avut loc o revoluţie, ştiam de ce parte ne vom afla”, a spus acesta.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre