Delonte West, cunoscutul baschetbalist care a jucat la Boston Celtics, și care în vârful carierei sale se lăfăia în bani, fiind milionar, a ajuns un om al străzii. El a trecut prin încă un moment umilitor, luna trecută. Povestea a ieșit la iveală abia acum. Fostul baschetbalist a fost reţinut pentru o zi de poliţie, în Statele Unite.
În luna octombrie, polițiștii au primit un telefon care îi anunţa că un om încearcă să fure o maşină. Echipajul de intervenție care a ajuns la fața locului a dat peste Delonte West. Acesta a devenit agresiv în faţa poliţiştilor şi a fugit de la locul faptei.
Fostul mare baschetbalist a fost găsit repede. El a fost trimis în fața judecătorului pentru acuzaţii penale. Capetele de acuzare sunt următoarele: pătrunderea într-un vehicol străin, părăsirea locului faptei, respectiv aflarea în stare de ebrietate în stare avansată în spaţiul public.
Delonte West a ajuns să cerşească pe străzi pentru a avea ce mânca
În vârstă de 39 de ani, Delonte Maurice West este un fost jucător profesionist de baschet american. El jucat în Asociația Națională de Baschet (NBA) pentru Boston Celtics, Seattle SuperSonics, Cleveland Cavaliers și Dallas Mavericks. În perioada sa de glorie avea un salariu anual de peste 1,2 milioane de dolari. Cu 18 ani în urmă era considerat unul dintre cei mai buni jucători din NBA.
În 2009, la vârsta de 26 de ani, Delonte West a început să aibă primele probleme. Banii și gloria i s-au urcat la cap, iar asta a venit la pachet cu tot felul de fapte. În acel an el a fost arestat pentru posesie de arme, iar apoi au apărut şi drogurile, şi, după ele, tulburarea bipolară.
Degradarea sa a fost pe repede înainte. Celebrul sportiv, plin de bani, a ajuns cerșetor. El a reușit să cheltuie 16 milioane de euro în timp record, apoi a fost surprins pe stradă cerşind pentru o bucată de pâine, anii trecuți.
În 2020, patronul echipei Dallas Mavericks, Mark Cuban, a fost primul om din sport care i-a întins o mână de ajutor fostului său jucător. Acesta a fost dispus să plătească spitalizarea fostului sportiv, pentru a-l interna într-o clinică ce să îl trateze pentru dependența de droguri și tulburarea bipolară. Asta după ce fostul jucător a irosit 16 milioane de euro. Planul omului de afaceri nu a reuşit. După ce a stat o vreme internat, Delonte West a ajuns din nou pe străzi.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook