Simona Ionescu / Redactor Șef

E doliu în lumea cinematografiei. A murit vedeta din „Mad Max”

E doliu în lumea cinematografiei. A murit vedeta din „Mad Max”
Actorul Hugh Keays-Byrne a murit. Fosta vedetă din „Mad Max” s-a stins din viață la 73 de ani, iar decesul său a fost confirmat de regizorul britanic Brian Trenchard-Smith.

Celebrul actor din „Mad Max”, Hugh Keays-Byrne a murit marți, la vârsta de 73 de ani. Confirmarea decesului a fost făcută de către regizorul britanic Brian Trenchard-Smith, pe rețelele de socializare.

„Sunt trist să anunț că prietenul nostru Hugh Keays-Byrne a murit ieri la spital. Un fost actor al companiei Royal Shakespeare care s-a stabilit în Australia, care a jucat în Man From Hong Kong și a obținut recunoașterea mondială ca Toecutter în Mad Max și Immortan Joe în Mad Max-Fury Road. Această fotografie reflectă simțul înnăscut al umorului pe care l-a adus nu numai filmului meu, ci și fiecare producție în care a lucrat.

A fost un actor excelent și un bun prieten pentru Margaret și pentru mine timp de 46 de ani. Am petrecut multe dimineți fericite cu el, partenera sa Christina și un grup de colegi actori și artiști (Compania de lumină Macao) la casa pe care o aveau în Centennial Park. Christina, Jack, Shawn, Tim, Ralph, Robina, inimile noastre se îndreaptă către voi. Hugh avea o inimă generoasă, oferind o mână de ajutor persoanelor în nevoie sau un loc unde să stea un adolescent fără adăpost.

Îi păsa de justiția socială și de conservarea mediului cu mult înainte ca aceste probleme să devină la modă. Viața lui era guvernată de simțul său asupra unicității umanității. Ne va lipsi exemplul și prietenia. Vale, Hugh”, a scris celebrul regizor.

Născut în India din părinţi britanici

Hugh Keays-Byrne s-a născut în India din părinţi britanici şi s-a mutat în Anglia pentru a studia arta teatrală, jucând apoi în mai multe producţii realizate de Royal Shakespeare Company.

A participat la un turneu al acestei companii cu spectacolul de teatru „A Midsummer Night’s Dream” în Australia, unde a decis să se stabilească şi să îşi continue cariera în actorie.

A interpretat personajul negativ Toecutter în filmul de acţiune „Mad Max”, o distopie din 1979 cu o intrigă plasată într-un univers post-apocaliptic, în care rolul principal a fost jucat de Mel Gibson.

Remarcat într-o lungă serie de producţii cinematografice

După ce a fost distribuit în acel film care a lansat franciza „Mad Max”, filmat în Australia, regizorul George Miller l-a invitat să joace şi în filmul său din 2015 „Mad Max: Fury Road”, în care starul australiano-britanic a interpretat personajul negativ Immortan Joe, inamicul personajelor interpretate de Charlize Theron şi Tom Hardy.

Potrivit revistei Variety, Hugh Keays-Byrne s-a remarcat şi în alte producţii cinematografice, precum „Stone”, „Mad Dog Morgan”, „The Trespassers”, „Blue Fin”, „Going Down”, „Snapshot”, „Strikebound”, „The Blood of Heroes” şi „Les Patterson Saves the World”. A jucat şi în mai multe seriale şi lungmetraje de televiziune, precum „Farscape”, „Farscape: The Peacekeepers Wars”, „Runaway Island”, „Moby Dick” şi „Journey to the Center of the Earth”.

Ce spune prospectul vaccinului Pfizer anti-covid. Cine nu se va putea vaccina și de ce

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre