Simona Ionescu / Redactor Șef

Jurnalistul Emil Simionescu despre presa din România: Este absolut halucinant în ce hal a ajuns!

Jurnalistul Emil Simionescu despre presa din România: Este absolut halucinant în ce hal a ajuns!
Emil Simionescu este un jurnalist de presă scrisă și reporter de televiziune cu peste 25 de ani de experiență. A lucrat la ziare naționale și posturi tv importante. Într-un text făcut public, Emil Simionescu arată și critică modul în care presa a pierdut din profesionalismul de altă dată. Totuși, presa este cea care aduce informațiile și face cele mai incomode dezvăluiri. Pe rețelele sociale doar se comentează, se exprimă opinii, iar societatea trebuie să fie conștientă că fără jurnaliști profesioniști, nu activiști, România democrată s-ar prăbuși. 

Presa din România, „este absolut halucinant în ce hal a ajuns!”

Nu vorbesc de faptul că nu mai este, în nici un chip, urmat – după litera cărții – modelul (unul, cândva, pe drept impus!) al celor 5 întrebări esențiale. Fără ele, nici un material de presă nu are – și nu va putea avea niciodată! – consistența și valoarea informațională dată de textele de odinioară care respectau această regulă de către jurnalist. Nu vorbesc nici de faptul că, dacă întrebi 100 de ziariști din – hai să-l numesc, oarecum condescendent! – noul val, care sunt cele cinci întrebări la care fac referire, nu va putea răspunde corect niciunul!
presa
Presa din România, sub lupa unui jurnalist
Nu! Nu întreb „Care sunt cele 5 întrebări fundamentale ale jurnalistului?”. Ar fi catastrofal să întreb asta! – pentru noua generație de „reprezentanți” ai celei de-a patra puteri în Stat! Fără sprijinul AI, care să-i șoptească din „amintirile” șutite de pe google-ul care încă mai păstrează viu profesionalismul de odinioară al oamenilor de presă, nu va fi capabil Domnul ziarist de astăzi să înșiruie cele cinci întrebări la care trebuie să răspundă în articolul său pentru a putea furniza o știre completă. Și asta pentru că nu e capabil! Nu știe! Nu este pregătit – nu are cum, de altfel! – să fie măcar jurnalist de umplutură, nicicum reprezentant autentic al celei de-a 4-a Puteri în Stat!
Nu poți să prezinți publicului consumator de evenimente la cald un fapt petrecut în realitatea imediată, atâta vreme cât tu nu stăpânești absolut deloc limba română. Faci greșeli flagrante de logică a exprimării, greșeli impardonabile de gramatică, semantică – ca să nu mai vorbesc de litere mâncate și, ca atare, cuvinte „atrofiate” în graba idioată de a fi primul care dă știrea! -.
Virgula între subiect și predicat (cea mai mare și de neacceptat greșeală din textele supuse „oprobiului” gramaticii limbii române!) este la ordinea zilei în aproape toate – dacă nu cumva absolut toate! – ziarele cu pretenții.

Vine vremea Poliției Presei!

M-am născut în generația care obișnuia să facă revista presei în fiecare dimineață. Pentru a fi informat cum se cuvine și a ști ce să scrii în plus pentru a furniza informația completă. Sau aproape de a fi completă, pentru că niciunul dintre veteranii presei nu s-a crezut vreodată Bulă Împărat al informației! Doar slujitor mărunt – e drept unul care ținea capul sus și putea ține piept criticilor! Din simplu motiv că știa! Că putea! Că avea cultura și condeiul necesar!
M-am născut, spuneam, în această generație! Am avut mentori unul și unul. Nu-i amintesc aici dintr-un motiv simplu și pertinent: sunt prea mulți și mi-ar „mânca” pagini întregi. „Titanii” nu mor niciodată! Și n-au nevoie de pagini întregi pentru a li se recunoaște valoarea! Pentru că sunt știuți! Recunoscuți! Citați!… Și, uneori, citiți!
De ce scriu toate astea? Pentru că vine vremea Poliției Presei!
05.03.2026

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri