Alegerea filmelor pe care le îndrăgim nu este întâmplătoare, scria dna Ramona Rotaru, într-un text remarcabil pe Evz.ro. Fie că ne dăm seama sau nu, filmele pe care le preferăm reflectă aspecte esențiale ale personalității noastre, ale modului în care vedem lumea și ale emoțiilor pe care le căutăm în experiențele de zi cu zi.
Psihologii au studiat de-a lungul timpului legătura dintre gusturile cinematografice și trăsăturile de caracter. Ei au descoperit că genurile de filme preferate pot dezvălui multe despre nivelul nostru de empatie, nevoia de stimulare intelectuală, dorința de evadare sau chiar modul în care gestionăm frica.
Întâmplător cumpărasem din librărie cartea lui Glendon Swarthout, după care uriașul regizor Stanley Kramer avea să facă minunatul film ”Binecuvântați animalele și copiii”. Eram copil, în comunism, când vedeam acest film, dar și ”Lanțul”. Dure, filme, aș spune azi… Filmul vorbește și celor care aleg să-l vadă azi, aceeași limbă universală, care nu s-a schimbat de-a lungul anilor, despre inadaptare, despre o ”cultură a violenței și mediile ostile de supraviețuire. Mesaj valabil cu atât mai mult astăzi.
A murit, într-o neașteptată discreție și celebrul Gene Hackman, Henry Caul, din ”Conversația”… Degeaba. Constat că și în acest domeniu, al filmului, pe noi, expirații, care ne încăpățânăm să nu mai murim o dată, nu vă puteți baza. Suntem, și aici niște cretini, care rămânem la ”Conversația” sau ”Principiul dominoului”, în loc să cădem în extaz în fața actorilor de la Hollywood, care făceau propagandă Kamalei Harris, sau ”noului val” mizerabilist din România, care pare a fi inventat însuși filmul…
Cu cartea proaspăt cumpărată și cu toate aceste amintiri în minte, deodată am avut o revelație. Anume, că noi, cei care am copilărit cu aceste filme nu mai avem cum să înțelegem situația de azi. Deci, ar fi bine ca românii să nu se mai bazeze pe noi, Noi am crescut în comunism – eram tineri, fericiți, și de asta ne amintim uneori cu plăcere de acele timpuri – ni se spune… Da, era frumos: tatăl meu își scuipa plămânii distruși în celulele de la Securitate și de la Aiud. I se naționalizase fabrica de ulei și alte câteva case și își trăia ultimii ani de viață cu urechea în aparatul de radio, cu Europa Liberă, așteptând niște americani de-ai lui John Kennedy, nu globaliștii woke democrați. Era frumos: eram tineri, declarați ”chiaburi”, dădeam obligatoriu câte un porc de 200 de kilograme pe an la stat și n-aveam acces la facultate fără un an sau doi în producție. Eram tineri, și în armată, unde nu aveam acces la arme, fiindcă eram copii de ”dușmani ai poporului” am fost duși la Canalul Dunăre-Marea neagră, la muncă…
Nu. Nu ne mai băgați în seamă. Noi nu suntem în stare să judecăm. Eram, atunci, tineri și fericiți, aveți dreptate, stăteam legați cu cătușe de calorifer, la Securitate cel puțin o dată la două săptămâni, după percheziții în care asistam cum casa ne e dată peste cap, în căutarea verunei mașini de scris neînregistrate sau a manifestelor.
Eram tineri și fericiți, de aceea nu ne dăm seama de pericolul rusesc, de aia nu putem judeca bine acum: abia dacă ne mai amintim de bătăile încasate cu pumni și picioare pe oriunde se nimerea…
Nu suntem în stare să judecăm pricolul care ne paște, fiindcă nu înțelegem ce înseamnă comunismul, care ne pândește de după colț, într-o
Lume unde parcă Putin stăpânește totul și dirijează totul.
Noi, câți am mai rămas, și care aveam 16-17 ani când îi ascultam pe Ioana Măgură și pe Noel Bernard, vorbind despre suveranitate și independența României față de Moscova, drepturile omului, în 1975, 1 august, când Ceaușescu a semnat Actul Final de la Helsinki, înțelegem altfel lucrurile. Nu trebuie să vă supărați pe noi. Noi știam de mici ce înseamnă Rusia. Unii dintre tații noștri au luptat pe front și scăpat din prizonieratul rus. Ba, au fost și la ”cotul Donului”. Deci, cu tot respectul, nu vă bazați pe noi, expirații, să ascultăm lecțiile prompteristelor care ne explică doct, pericolul rusesc…
Nu noi l-am ”inventat” pe acest ciudat Georgescu, nu noi i-am tolerat pe cei din jurul lui, care se ocupă cu arme, etc…
Faptul că de 30 de ani ideea de conservatorism a putut da doar caricaturi politice sfertodocte (tineri ieșiți de sub pulpana lui Băsescu) l-a creeat pe acest ciudat Georgescu. Imaginea a ceeace a adus acest personaj este cutremurătoare.
Anume, divizarea definitivă a societății. Grea situație, ca un popor să aibă de ales între ”salamandrele neomarxiste” din partidul securistului Coldea și ”naționalistul” Georgescu… Nu va mai conta dacă va candida Călin Georgescu sau nu. Dacă va ieși sau nu președinte, dacă va câștiga Antonescu, Ponta sau Nicușor Dan. Oamenii vor fi în două tabere clare, adverse, cu consecințe majore în timp. Sentimentul de ură va domina orice dezbatere pe teme politice, economice sau sociale.”- după cum observă foarte bine Dan Andronic, într-o analiză recentă.
„Pe măsură ce nemulțumirea cetățenilor crește, UE pare să strîngă din ce în ce mai mult șurubul asupra libertății de exprimare, citesc în inpolitics.ro.
Este destul de neclar dacă scutul democratic al Comisiei este menit să protejeze democrația europeană sau dacă este vorba de elita UE împotriva democrației? – scrie ziarul finlandez Vastaan Sanomat…
”Legea privind cenzura DSA nu a fost suficientă pentru UE, aceasta are nevoie de noi instrumente pentru a combate ingerințele străine, afirmă vicepreședintele finlandez al Comisiei, Henna Virkkunen. În urma anunțului făcut de Virkkunen, Comisia Europeană a înființat un comitet special pentru Scutul european pentru democrație (EDS), care va permite UE, la fel ca România, să anuleze, printre altele, alegerile din statele sale membre dacă nu îi plac rezultatele”.
Suntem prea proști să înțelegem ”rolul benefic”al cenzurii…
Așteptați să murim, nu vă vom deranja prea mult, cu încăpățânarea noastră de a înțelege altfel dorința ”europenilor” neomarxiști de a supraveghea și a cenzura libertatea cuvântului.
Unor ”expirați” care în 88 și 89 își petreceau nopțile cu nechezol, multiplicând la mașina de scris manifeste, sau ”Soliloquii”-ile lui Eliade, sau cărțile lui Cioran, a le spune că ”n-ar trebui să se informeze decât din surse oficiale”, este un eșec. Suntem prea proști să înțelegem ”rolul benefic”al cenzurii…
Rămânem, insensibili când trompetele imberbe de la televiziuni și de aiurea ne dau lecții despre ”libertate”… Așteptați să murim noi, care am mai rămas dintre cei care au asumat libertatea adevărată, cu riscul morții. Măcar din respect pentru cei uciși la frontiere, mușcați de câinii grănicerilor și celor care au înfundat pușcăriile comuniste, condamnați pentru ”trecere frauduloasă a frontierei de Stat”. Nu fiți atât de supărați pe noi. Mai butonați-vă telefoanele și acceptați (și) libertatea așa cum o vedem noi. Nu vă vom plictisi prea mult timp…
Asta e: nu suntem în stare să vedem că doar neomarxiștii europeni, stăpânii neomarxiștilor de la noi, ne pot salva.
Trebuie să fim, cred, izolați. În pușcării, poate, așa cum sugera un tînăr ”mare” intelectual clujean, din grupul lingăilor lui Băsescu, care are tupeul de a se autocaracteriza drept ”conservator”…
Aud că primul filosof al țării vrea să-și ia America înapoi fix de la americani Vorba lui Boanchiș -, totul e invers chiar și la useriștii bătrâni. Liiceanu l-a înjurat zilele trecute pe Adrian Păunescu – mort de 15 ani și mai viu decât toți trotinetarii la un loc. Păunescu s-a ploconit în fața lui Ceaușescu sub dictatură. Liiceanu s-a ploconit în fața lui Băsescu în libertate. Sub dictatură, Păunescu a avut multe atitudini exagerat comuniste și câteva țâșniri anticomuniste. Liiceanu n-a făcut niciun gest fățiș anticomunist până la revoluție, dar abuzează de anticomunism la seral după 1990. Păunescu nu l-a lăudat pe Ceaușescu atunci când i-a persecutat pe adversarii regimului. Din contră, pe unii i-a apărat. Liiceanu l-a lăudat pe Băsescu atunci când oamenii de afaceri erau plimbați în cătușe.
Mai țineți minte alintul ”Băse”? Aici nu mai e vorba despre Liiceanu, că la asta nu s-a pretat. Așa îl alintau pe Băsescu – da, ”Băse”! – propagandiștii trotinetari care l-au înjurat după ce n-a mai fost la Cotroceni. Acum e mai rău. Am trăit să aud că și zugravul încruntat de la Oradea a devenit ”Bolo”. Cred că nici femeile din viața lui nu l-au răsfățat cu ”Bolo”. E ca și cum lui Yeti i-ai zice ”Yetișor”. Îl felicit pe Iohannis pentru că s-a distanțat de useriști. L-ar fi numit ăștia ”Klausulică”. ”Bolo” face și eforturi pentru porecla lui dulce. Merge cu avionul la economic class și îi ajută pe ceilalți pasageri. Avem primul președinte bagajist.
Poate era mai bine cu America după care plânge filosoful: cea care punea președinți și la clanțele ambasadelor căreia se adunau să lingă de la ziariști fără talent și până la politicianul turnător împuțit, care răspunde la numele Petrov, dispus oricând ”s-o sugă” în spatele ambasadei…
Nu vă bazați pe noi: suntem atât de proști!
Nu vă bazați pe noi: suntem atât de proști, încât nu înțelegem că America a devenit dușmanul noastru, așa cum ni se spune: atât de proști încât suntem în stare să credem că ”Situația de azi pune în atenție „divergența” unor națiuni europene pentru promovarea libertății și atingerea păcii în Europa de Est”, după cum a declarat directorul naţional al serviciilor de informaţii Tulsi Gabbard.
”De ani de zile, ni se spune că tot ceea ce finanțăm și sprijinim este în numele valorilor noastre democratice comune, totul, de la politica noastră față de Ucraina la cenzura digitală, este prezentat ca o apărare a democrației. Dar când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să anuleze altele, ar trebui să ne întrebăm dacă ne menținem la un standard suficient de ridicat”, a spus JD Vance. „Situația a ajuns atât de rea”, spune Vance, în discursul critic la adresa statelor europene, încât „în decembrie, România a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor subțiri ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
Să nu credem ”partenerul strategic”? Pe noi, o spun sincer, nu se poate conta!
Dar, totuși, mărturisesc că sunt încurcat, deși împăcat. Cum să judec alegația dlui Crin Antonescu, – întruchiparea ”diversității” neomarxiste, așa cum și trebuie, – fiindcă nu toate ouăle globaliste ale Ursulei trebuiesc puse în același coș: „România a sprijinit conjunctural Ucraina, dar SUA sunt partenerul nostru. Încă un an de război e prea mult”
Pe cine să credem, așadar? Macron spune că are încredere în justiția românească. Președintele PPE Manfred Weber spune că are încredere în democrația și instituțiile României, deși Eurobarometrul Comisiei Europene arată că 35% dintre români au în prezent încredere în justiţie şi sistemul judiciar, cu 13% mai puţin faţă de anul 2015.
Este un fapt real: majoritatea dosarelor procurorilor, începând de la lansare modelului Kovesi-Coldea sunt stenogramele, ascultările și înregistrările. De cele mai multe ori trunchiate și transcrise în interesul acuzării.
Poate moartea lui Gene Hackman nu este întâmplătoare. Pate că e o ocazie de a ne aminti de excepționalul lui film ”The Conversation” – Conversația, din 1974, regizat de Francis Ford Coppola și avându-l pe Gene Hackman în rol principal, film psihologic despre supraveghere și paranoia, poate anticiparea unui sistem neomarxist, woke, care pe atunci se năștea în lumea ”liberă”, mai precis în America de după scandalul Watergate.
Supraveghere și culpabilitate morală – acestea sun temele filmului, care urmărește un expert în supraveghere, Harry Caul – Gene Hackman, un om retras și obsedat de confidențialitate, care înregistrează o conversație între un cuplu aparent obișnuit. Pe măsură ce analizează înregistrarea, devine convins că perechea este în pericol și încearcă să descopere adevărul. Explorarea dilemelor etice legate de invadarea intimității a devenit de atunci și până acum, o armă a establishmentului, care ni se spune -, se face pentru a ne proteja pe noi. Supravegherea a ajuns excesivă, ba chiar se cere imperativ: convorbiri, portofel electronic, supravegherea tranzacțiilor, limitarea banilor lichizi.
Drepturi pierdute, în Europa, unul după celălalt…
Pe noi ar fi bine să nu vă bazați. Nu mai suntem capabili să înțelegem trăsăturile social-culturale, mentalitatea, atitudinea voastră, care sunt dominate de instincul de ură, și supraviețuire. Nu e adevărat ceeace credem noi, că supraviețuirea este o calitate și nu neapărat o virtute. Suntem niște dobitoci bătrâni care credem greșit că am supraviețuit doar ploconindu-ne la străini, vânzând țara.
Am scris-o în zeci de texte, care se pot vedea pe acest site și o gândesc și acum: am păstrat obiceiuri străvechi, a acelor fanarioți veniți de la Istanbul. Profesorul Nicolae Dima, din SUA, (probabil tot expirat, ca și mine, și, deci, dintre cei care nu par a înțelege situația neomarxizantă de azi) spune foarte bine.
Probabil, mai bine decât mine, și tocmai de aceea îl citez: ”Cei care au introdus în Principate sistemul socio-politic clientelar și parazitar care într-o formă sau alta dăinue până în ziua de azi. Până azi viața politică a țării a rămas dominată de urmașii fanarioților, pe când elitele din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia s-au format sub influența liberalismului occidental care la vremea aceia inspira Europa. Rezultatul e gradul de educație, responsabilitate și demnitate al elitelor acestor țări. Încercările noastre de recuperare intelectuală, politică și economică au survenit târziu și au întâmpinat multe obstacole.
Am ajuns la liman în secolul trecut, dar și atunci în anii de progres dintre cele două războaie mondiale, clasa politică era în mare parte deficitară. Începuse totuși procesul de limpezile, dar acea perioadă a fost prea scurtă. A fost retezată în mod brutal de invazia sovietică și de regimul comunist pe care Moscova l-a instaurat la București. În primele două decenii de comunism, invadatorii au impus la conducere elemente declasate ale societății și mulți dintre aceștia erau alogeni care dușmăneau țara și neamul românesc.
Apoi, în ultimele două decenii ceaușiste, s-au impus oportuniștii, care acum se fălesc că ei nu au fost comuniști; ei au vrut să salveze țara! Mihai Botez, fost ambasador la Washsington, îmi spunea la un moment dat: am intrat în partid ca să schimbăm sistemul, dar ne-a schimbat sistemul pe noi. Cu asemenea nomenclaturisti s-a ajuns la revolta din decembrie 89; o „revolutiune” zisă spontană, dar care fusese foarte bine pregătită în culisele globaliste ale istoriei. O pregătiseră pe furiș și cu răbdare diabolică indivizi ca Soros și acoliții lui. Și era pregătită, chipurile, pentru binele nostru. Doamne ferește de asemenea fericire! O trăim de 35 de ani.
În acest zile de primăvară timpurie, imprevizibilă și riscantă a anului 2025 suntem sufocați de ultimii fanarioți ai neamului românesc. Aceștia dau din colț în colț și nu mai știu ce să facă să-și salveze interesele. Au inventat și debitat ultimele minciuni, dar nu-i mai crede nimeni. Se zbat și se jeluiesc pe la stăpâni. Nu mai știu unde să se ploconească; la Washington, la Ierusalim sau la Bruxelles? Ar face orice și ar târgui orice numai să rămână la putere…”
Pe noi, expirații, să nu vă bazați!
Noi, expirații care nu pot să înțeleagă cum am ajuns să-i numim salvatori ai țării pe neomarxiștii lui Nicușor Dan, Drulă, Lasconi, Bolojan, Ciolacu, Crin Antonescu, nu vom putea înțelege istoria decât așa. Nu avem organ pentru Woke, Ursula&co. Dar poate că la un moment dat, după exemplul ”părinților” lor marxiști adevărați vor spune că au aderat la neomarxism doar ca să-l submineze din interior!
Nu vom putea înțelege de ce trebuie să ”lupte” estul Europei: pentru credit social, mâncare pe cartelă, orașe supravegheate, de 5 minute, făina de viermi, oengeuri? Pentru oameni supravegheați, săltați de pe stradă pentru delict de opinie? Pentru sărăcie și green deal, pentru hulirea lui Dumnezeu, haine second-hand, din petice, pentru obligația de a salva planeta, pentru confiscarea autoturismele și interzicerea centralelor pe gaz?
Sau, mai nou, pentru un alt dezastru economic, impus printr-un proiect absurd lansat ieri, „ReArm EU”?
Merită ca cetățenii să ”lupte”, cu propriile buzunare pentru ”reînarmarea” dictată de neomarxista Ursula, care impune statelor membre o povară suplimentară de 800 de miliarde de euro, împingând continentul într-o criză a datoriilor și condamnând economiile europene, inclusiv pe cea a României, la colaps financiar, trece de la capitolul vaccinuri, la arme…
„După ce au eșuat lamentabil utopiile „Green Deal” și „Fit for 55”, lăsând economia europeană cu cea mai scăzută competitivitate din istorie, echipa nefastei Ursula von der Leyen vrea să îngroape definitiv continentul sub povara unei alte nebunii: așa-numitul program „ReArm EU”, un program pe patru ani, în valoare de 800 de miliarde de euro, destinat reînarmării statelor membre”. Pe Petrișor Peiu, care a făcut calculele necesare, chiar îl cred…
Ne cerem iertare. Nu ar trebui să avem dreptul la opinie. Nici măcar asta. Pe noi, deci, să nu vă bazați!
