Simona Ionescu / Redactor Șef

Și a fost ziua lui Tudor Giurgiu, omul care a dăruit României festivalul Oscarurilor românești:TIFF

Și a fost ziua lui Tudor Giurgiu, omul care a dăruit României festivalul Oscarurilor românești:TIFF
În zgura vremurilor pe care le trăim și în care cineva parcă șterge cu buretele tot ceea ce am învățat de-a lungul timpului că este valoros, fiecare zi a devenit o luptă.

Suntem asaltați, terorizați, condamnați să îngurgităm ceea ce ni se oferă cu larghețe discutabilă de cei care s-au autodenumit specialiști în domeniu. Tot ce e mai grosolan, scabros, dement, mizerabil, jenant de-a dreptul, agresiv, departe de ceea ce ne face oameni, este predat, promovat, prezentat dimineață, la prânz și seara. Suntem biciuiți, îngenuncheați, înrobiți de ceea ce e la modă. Ca să rămâi vertical și să supraviețuiești acestui asediu ai nevoie de curaj. Răul străbate câmpul de bătălie fără să respecte vreo regulă.

Pentru că nu rezonezi cu ororile servite pe tavă de așa-ziși creatori, al căror scop este să așeze pe un piedestal urâtul în toate formele lui, pentru că palmele tale refuză să aplaude surogatul vândut astăzi la kilogram și care, deși numai asta nu e, toți îl numesc cultură, ai dreptul să găsești puterea să-ți iei calul, armura, lancea și scutierul și să te identifici cu Don Quijote. Asta face Tudor Giurgiu odată cu fiecare film pe care îl dăruiește publicului, odată cu fiecare festivalTIFF – dus până la capăt.

Regizorul Tudor Giurgiu: „Când lucrez la un film este o senzaţie fabuloasă”

„Contează povestea. Filmul asta înseamnă. Cred că e singurul lucru care contează. Să ai o poveste bună, un scenariu credibil, personaje adevărate. Să regizezi e o meserie, e un har. Eşti artistul, regizorul, demiurgul, dar altfel spus eşti un tehnician care cu suflet, cu talent, cu inspiraţie, cu harul pe care îl ai sau nu, trebuie să arăţi că eşti un bun meseriaş, dar povestea este esenţială şi ea stă la baza fiecărui film.

Pentru mine a face un film este perioada cea mai frumoasă. Mă rup de tot. Am tot felul de proiecte şi nu am timp de nimic, dar când lucrez la un film este o senzaţie fabuloasă, pentru că văd lucruri, mă încarc. E un schimb de energii tot timpul între noi, echipa, şi locurile în care am filmat. Cred că e singura perioadă frumoasă atunci când filmez şi reuşesc să pun un ecran între mine şi tot ce ţine de realitatea apăsătoare, gri, de care te loveşti la tv şi în media. Reuşeşti să fii în jurul unor oameni şi să priveşti lumea aşa printr-o cu totul altă lentilă. Felul în care reacţionează oamenii te încarcă, te schimbă şi te împlineşte.

Eu cred că mai presus de orice premiu pe care poţi să-l iei, o recunoaştere din partea propriului public, a oamenilor care împart cu tine, în primul rând, limba şi o experienţă culturală comună este lucrul cel mai important. Dacă ai schimbat fie şi un destin înseamnă ceva”, îmi mărturisea Tudor Giurgiu acum câțiva ani într-un interviu.

La mulți ani, Tudor Giurgiu, cu drag și din tot sufletul! Mulțumesc pentru tot frumosul împărtășit, pentru prietenie și pentru toată lumina din creațiile tale! Trage-ți cu putere visurile la mal, călăuzește în continuare, pentru că o faci mai mult decât bine, și schimbă destine prin filmele tale! Contează.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre