Elena Ionescu e supărată pe Instagram zilele acestea, după ce contul i-a fost spart de un hacker. Acesta a mers mai departe de atât, așa încât i-a cerut divei 1000 de euro răscumpărare. 

Cântăreața, cunoscută din trupa Mandinga, ține foarte mult la comunitatea ei de pe Instagram, mai ales că acolo avea peste 200.000 de urmăritori. Până la recuperarea contului oficial, vedeta de la ”Mămici de pitici cu lipici” folosește cel de-al doilea cont, @elenaionescumusic88.

Elena Ionescu e supărată și a apelat la Poliție 

Pentru că cei de la Instagram nu i-au rezolvat problema, după cum chiar vedeta mărturisește, aceasta a apelat la Poliție. ”Nu am rezolvat nimic, după ce am făcut toate solicitările posibile la minunatul Instagram, care refuză cu vehemență orice solicitare, să o ia în calcul măcar să îți dea un simplu răspuns măcar în 3 zile de scris cred că toate formele și trimis toate pozele, toate buletinele. Nu suntem deloc în siguranță. Avem impresia că lăsăm niște date personale pe rețelele de socializare și ai bifă și te chinui ca într-o singură zi, după 5 ani în care construiești contul, cu contracte, cu angajamente, cineva spune OK, poți să îl spargi în 2 secunde și să nu îl mai recuperezi niciodată”, a declarat Elena în cadrul emisiunii „Mămici de pitici, cu lipici”. 

Aceasta a mai menționat că singura soluție rămasă este apelarea la Poliție, lucru pe care l-a și făcut. Elena este disperată și de 3-4 zile nu mai doarme. Cel care o șantajează discută cu ea de pe un număr de Rusia. ”Sunt tare curioasă ce se va întâmpla la Poliție. Este singura soluție care mi-a mai rămas. Omul acesta a început să mă șantajeze, scriindu-mi de pe un număr de Rusia, dar de 3-4 zile nu mai dorm”, a încheiat cântăreața. 

5 seriale chinezești care au fascinat Europa. Trebuie să le vezi!

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp