Ema Uta și Iulia Sălăgean se bat pe musculosul Alex Bodi. Se porcăie și se amenință cu Al Treilea Război Mondial. Declarații incendiare

Într-un interviu pentru Cancan, make-ul artistul vedetelor spune că propunerea pe care Bodi i-a făcut-o Iuliei cu câteva luni în urmă de a se împăca, a avut alt scop. Să o facă geloasă. De asemenea, Ema susține că atunci când ea e plecată, Iulia Sălăgean nu stă potolită și se duce la Bodi acasă.
Ema Uta a decis să spună toate aceste lucruri după ce Iulia a afirmat că Bodi ar vrea să reia relația cu ea. Pe de altă parte, Iulia susține că nu-l vrea pe Bodi din nou în viața ei, pentru că are în prezent o relație și își respectă actualul partener.
Ema afirmă că Iulia Sălăgean i-ar fi trimis lui Bodi poze și filme sexy în perioada în care era organizatoarea cursurilor de make-up, pentru a-i suci mințile. „Acum patru luni, când spune ea (eu n-am numărat, sincer) că eu și Alex ne-am certat, Alex i-ar fi propus să încerce să se împace pentru că știa că e singura disponibilă «rapid» cu care mă poate face «geloasă».
Dar este de menționat și faptul că tot Alex, după 5 zile, i-a spus că nu poate continua cu ea, că a fost o greșeală, că a realizat că mă iubește și îmi va cere iertare. Deja toată lumea știe că își petrece viața așteptându-l pe el, iar ce spune ea, că ar avea o relație, că nu îl mai vrea, e o modalitate de a nu pica prost în fața persoanelor care o critică pentru că nu își reface viața și nu trece peste.
Această femeie are anumite reacții care ridică semne de întrebare asupra stării ei psihice. Mi-a scris, o dată, pe Whatsapp, să îi spun «soțului ei» să ii răspundă. Așa l-a intitulat în condițiile în care ei au divorțat de ani buni. Spune că e într-o relație, dar când merge la sală, urcă la Alex în casă, fără nicio rușine, în lipsa mea. Spune că e într-o relație și, a doua zi, permite fostului ei soț, pe care nu îl mai vrea, să îi arunce o palmă la fund, în mall.
Din ce am înțeles, a declarat că dacă vorbește, va provoca cel de-al Treilea Război Mondial sau ceva de genul. Să îi amintească cineva că ia pe datorie la sală și spune «plătește boss-ul», adică Alex.
Ea a fost prietenă extrem de bună cu organizatoarea cursurilor mele, cu care s-a certat ulterior. Organizatoarea aflându-se cu mine în Bahamas, a certat-o că de ce nu i-a spus că e Alex cu noi două în Bahamas. Pai dacă nu mai are nicio relație cu el, decât una «părintească», de ce o mai deranja că Alex a venit în Bahamas la mine?!”, a mai spus Ema Uta.
„Contul ei de ICloud a fost conectat, în trecut, în telefonul organizatoarei, pe vremea când ele erau prietene. Și s-ar fi părut că îl cam «provoca» și incita pe Alex încă de pe atunci cu filmulețe și poze sexy, deși el era în relație cu altcineva.
O mamă serioasă, care pune importanță asupra a ce educație îi oferă copilului ei, care nu mai are nicio treabă cu fostul soț, își postează pe Tik Tok mesajul „poate îl f*t pe fostul, poate îl f*t pe al tău” ? Păi nu a susținut faptul că pe ea nu o interesează decât educația fetitei? Pai asta e educație?”, a încheiat Ema Uta, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.