Alexia Eram are o familie frumoasă și un iubit cu care are o relație strânsă de câțiva ani. Deși universul a fost darnic cu ea, sunt și momente în care fiica Andreei Esca „dă rateuri”. Așa a fost ziua de luni, 26 aprilie, după cum chiar tânăra a mărturisit. Alexia Eram este urmărită de ghinion.
Ajunsă la iubitul ei, Mario Fresh, acasă, Alexia s-a destăinuit pe Instagram și a povestit ce a pățit întreaga zi. Se pare că universul a conspirat împotriva ei și i-a făcut „un duș cu apă rece”. „Haideți să vă spun cum a decurs ziua mea minunată. De când m-am trezit, problemă după problemă. Deja mi-am început dimineața frumos, spărgându-mi camera de la telefon. Super! Trecem mai departe. A trebuit să ajung până la bancă pentru că nu-mi mergea ceva și trebuia să rezolv. Evident că am întâmpinat niște probleme, dar până la urmă s-a rezolvat”, și-a început iubita lui Mario Fresh povestea.
Alexia Eram e urmărită de ghinion. A avut o zi grea
Fiica Andreei Esca a continuat, povestind că, printre altele, era să-și rupă lanțul de la gât, nu a putut ieși din garaj, dar și-a uitat și mâncarea acasă. Panicată, și-a rugat tatăl să îi țină camera de filmat, ca să nu o spargă. „Merg repede până acasă pentru că a trebuit să filmez ceva. Pun camera pe stativ, nu stă stativul, pentru că era ceva deșurubat. Nu aveam cheia respectivă să înșurubez și nu stătea camera. Puneam camera pe stativ, ea cădea. L-am chemat pe fratele meu să mă filmeze, care nu este expert în a filma. Am reușit noi să facem ceva, dar ce credeți? În timpul filmărilor, rămân fără spațiu în cameră. Nu pot să formatez cardul pentru că am niște filmări de care aveam nevoie și nu le aveam pe laptop. Așa că șterg niște lucruri, iar filmăm și tot așa.
Termin de filmat, editez clipul și plec spre Mario. Mă duc la Mario, de obicei parchez în garaj și este o ușă care este deschisă. Ce credeți? Ușa respectivă, doar astăzi, era închisă. Urc pe la parter și intru în casă. Am ajuns aici și îi zic lui tata, care m-a adus: Te rog ține camera că dacă sparg și camera înnebunesc. Ajung aici, mă joc cu lanțul, aproape mi se rupe lanțul. Am zis nu, nu e posibil, ceva merge foarte prost astăzi. Ah și ajung aici și ce-mi dau seama: mi-am uitat mâncarea acasă! Așa că super, ziua asta a fost super. Sper să nu-mi meargă toată săptămâna așa!”
Soluția tinerei a fost una comică. Alexia s-a gândit efectiv să nu se mai miște, pentru a nu risca un nou incident. Așteptam să vedem cum va continua săptămâna ei. „Cred că până mâine o să mă pun pe un scaun și nu o să mă mai mișc, ca să fiu sigură că nu se mai întâmplă ceva prost”, a mai spus Alexia Eram.
Foto: Instagram
Donald Trump Jr. o ia pe urmele tatălui. A fost cenzurat pe rețelele sociale
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook