Ce-i leagă pe cei trei? Păi, din ce am aflat din mediul artistic și am văzut pe rețelele lor de socializare legăturile s-ar înșira așa: o baltă, muzica, vinul bun și un grătar cu pește, fripturi și mici. Desigur, e o concluzie simplistă, fiindcă relațiile lor de prietenie sunt mai profunde decât aruncatul undiței în apă sau încingerea grătarului.
Dan Bittman are o baltă în apropiere de București și acolo îi vin nu numai pescarii amatori ci și prietenii, inclusiv membrii formației Holograf. Din când, în când, se zice că ar mai fi organizat și câte o cântare pe malul lacului. Aer liber, fără pericol iminent de pandemie.
În 2017, Bittman luase o hotărâre majoră. Să transforme vastul domeniu al Bălţii Sulimanu de pe A 2 într-un parc sofisticat, iar pe apă să se poată face sporturi nautice. Anul trecut, pe cele 15 hectare se aflau un restaurant, un teren de tenis, unul de fotbal cu instalaţie nocturnă. Dar și mai multe căsuţe de vacanţă. De fapt, câteva bungalow-uri din lemn și apartamente de lux, cu aer condiţionat şi wireless.
De asemenea, Bittman a construit un ponton, un loc de joacă pentru copii și spaţiu comercial. Apoi a adus în România cel mai lung sistem de wakeboarding (5 stâlpi). Investiția l-a costat câteva sute de mii de euro.
Distracție pe malul apei
După ce s-a instalat pandemia, Dan Bittman a scos afacerea la vânzare. Apoi s-a răzgândit și a anulat anunțurile. Și nu i-a mers rău.
Din când în când, pe lângă primirea clienților amatori de aer curat, pescuit, sport nautic, sau seară muzicală, solistul trupei Holograf mai trage câte un chef cu prietenii.
Așa cum se vede din fotografiile postate de el pe pagina de Facebook, Tavi Colen și chef Scărlătescu îi sunt dintre cei mai apropiați.
Femeile din viața celor trei vedete
În viața lui Dan Bittman, din câte am aflat, nu a apărut nicio iubită. Mai degrabă tot la Liliana, mama celor trei băieți ai lui trage, cu care a rămas în relații bune.
În schimb, prietenii lui s-au bucurat de vacanțe superbe lângă partenerele lor.
Tavi Colen, fostul solist din trupa „Talisman” acum la „Tavi Colen Band”, și iubita lui Emma Ștefan de la matinalul Radio ZU au petrecut o vacanță superbă în Toscana. I-a însoțit și fiul lui Tavi din prima căsătorie.
Celebrul chef Cătălin Scărlătescu are o relaţie de ceva timp cu actrița Doina Teodoru, câştigătoarea sezonului trei al emisiunii iUmor. Ei au fost în nițel în Deltă, nițel în Grecia.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook